Setari Cookie-uri

Sotul nu sta delok cu mine...

Va salut pe toti,dragii mei prieteni, cei care ve-ti incerca sa ma ajutati cu idei si sfaturi, pe care va rog sa mi le dati.Povestea mea a inceput acu 3 ani jumate, cand m-am casatorit cu un barbat penticostal, de atfel ca si mine. El, desi crestin, ii placea sa flirteze cu toate fetele interesante, sa-si ajute cu orice parintii si cei 14 frati ai sai, si isi facea tote placerile pamintesti, de orice natura ar fi fost ele. Eu, o fata timita, mi-a placut mereu sa fac ceea ce era corect, sa pun toate lucrurile la locul lor. Faceam facultate, si ma ingrijeam de sufletul meu, mergand la biserica baptista pe care o frecventam de mia.Dupa aproape 4 ani am devenit sotia lui, si avem impreuna un baiat si o fata, deosebiti.Inca de la inceputul casniciei am avut probleme, ba ca era mai tot timpul plecat pe la prieteni, sau mergea cu cei din familia lui oriunde il chemau.Mai nou, si-a cumparat 9 vaci impreuna ca un frate de-al sau si ii ocupa tot timpul vacile si familia sa. Am ajuns aici, intr0o dilema aflindu-ma, pt ca nu mai pot numi asta FAMILIE,odata ce el vine acasa numai sa manince si sa doarma. Pe toti ii ajuta, la toti le da bani, iar eu stau toata ziua inchisa in casa, ca de altfel n-am pe nimenii aici si n-am la cine sa ma duc.Am dicutat de mai multe ori cu el, i-am explicat cum vad eu lucrurile, i-am spus ca dorinta mea este sa petreaca mai mult timp cu mine si copiii, sa ma ajute cu lucrurile de acasa ca deja ma dimt epuizata atit fizic, cit si psihic. L-am rugat sa-mi vinda vacile, pt ca oricum nu are nici un venit de la ele, si sa luam alta casa intr0un oras apropiat, cu scopul de a nu fi lipit tot timpul de parinti ,frati si prieteni. Mi-a raspuns foarte simplu, ca nu stie ce fel de gandire am eu,ca eu nu gandesc normal si el nu are cum sa-mi bage minte in cap.Asta a fost raspunsul, si a reesit ca eu st vinovata ca nu gandesc normal. Va rog sa ma ajutati, sa-mi spune-ti, daca ati fi fost in lokul meu, ce ati face?Va multumesc mult mult.
GioCorre
Postat pe 13 Octombrie 2014 12:19
De la: kudika_974922, la data 2014-10-13 12:19:56Va salut pe toti,dragii mei prieteni, cei care ve-ti incerca sa ma ajutati cu idei si sfaturi, pe care va rog sa mi le dati.Povestea mea a inceput acu 3 ani jumate, cand m-am casatorit cu un barbat penticostal, de atfel ca si mine. El, desi crestin, ii placea sa flirteze cu toate fetele interesante, sa-si ajute cu orice parintii si cei 14 frati ai sai, si isi facea tote placerile pamintesti, de orice natura ar fi fost ele. Eu, o fata timita, mi-a placut mereu sa fac ceea ce era corect, sa pun toate lucrurile la locul lor. Faceam facultate, si ma ingrijeam de sufletul meu, mergand la biserica baptista pe care o frecventam de mia.Dupa aproape 4 ani am devenit sotia lui, si avem impreuna un baiat si o fata, deosebiti.Inca de la inceputul casniciei am avut probleme, ba ca era mai tot timpul plecat pe la prieteni, sau mergea cu cei din familia lui oriunde il chemau.Mai nou, si-a cumparat 9 vaci impreuna ca un frate de-al sau si ii ocupa tot timpul vacile si familia sa. Am ajuns aici, intr0o dilema aflindu-ma, pt ca nu mai pot numi asta FAMILIE,odata ce el vine acasa numai sa manince si sa doarma. Pe toti ii ajuta, la toti le da bani, iar eu stau toata ziua inchisa in casa, ca de altfel n-am pe nimenii aici si n-am la cine sa ma duc.Am dicutat de mai multe ori cu el, i-am explicat cum vad eu lucrurile, i-am spus ca dorinta mea este sa petreaca mai mult timp cu mine si copiii, sa ma ajute cu lucrurile de acasa ca deja ma dimt epuizata atit fizic, cit si psihic. L-am rugat sa-mi vinda vacile, pt ca oricum nu are nici un venit de la ele, si sa luam alta casa intr0un oras apropiat, cu scopul de a nu fi lipit tot timpul de parinti ,frati si prieteni. Mi-a raspuns foarte simplu, ca nu stie ce fel de gandire am eu,ca eu nu gandesc normal si el nu are cum sa-mi bage minte in cap.Asta a fost raspunsul, si a reesit ca eu st vinovata ca nu gandesc normal. Va rog sa ma ajutati, sa-mi spune-ti, daca ati fi fost in lokul meu, ce ati face?Va multumesc mult mult.



Ai revenit cu aceeasi problema,de ce ai facut-o,nu s-a rezolvat nimic de la ultima noastra discutie pe topicul tau???Nu cred ca este o coincidenta in subiecte de topic!!!Mi-am exprimat opinia la momentul respectiv,esti facuta din aluat moale si nu poti ajunge la un numitor comun cu sotul tau,te manipuleaza asa cum doreste domnia sa!!!!!!
kudika_15804
Postat pe 13 Octombrie 2014 12:32
daca as fi in locul tau m as lasa de sectarism in primul rand,,,,,biserica baptista nu exista ,exista o singura biserica infiintata de hristos apostolica din care fac parte ortodoxi si catolicii,,catolicii indepartanduse de aceasta biserica prin unele crezuri gresite din aparand voi cam toate sectele

spunei lu barbatitu sa lase sectarismul si zii ca pleci daca de tn uita ca existi
kudika_950728
Postat pe 13 Octombrie 2014 12:33
De la: kudika_15804, la data 2014-10-13 12:32:53
De la: kudika_974922, la data 2014-10-13 12:19:56Va salut pe toti,dragii mei prieteni, cei care ve-ti incerca sa ma ajutati cu idei si sfaturi, pe care va rog sa mi le dati.Povestea mea a inceput acu 3 ani jumate, cand m-am casatorit cu un barbat penticostal, de atfel ca si mine. El, desi crestin, ii placea sa flirteze cu toate fetele interesante, sa-si ajute cu orice parintii si cei 14 frati ai sai, si isi facea tote placerile pamintesti, de orice natura ar fi fost ele. Eu, o fata timita, mi-a placut mereu sa fac ceea ce era corect, sa pun toate lucrurile la locul lor. Faceam facultate, si ma ingrijeam de sufletul meu, mergand la biserica baptista pe care o frecventam de mia.Dupa aproape 4 ani am devenit sotia lui, si avem impreuna un baiat si o fata, deosebiti.Inca de la inceputul casniciei am avut probleme, ba ca era mai tot timpul plecat pe la prieteni, sau mergea cu cei din familia lui oriunde il chemau.Mai nou, si-a cumparat 9 vaci impreuna ca un frate de-al sau si ii ocupa tot timpul vacile si familia sa. Am ajuns aici, intr0o dilema aflindu-ma, pt ca nu mai pot numi asta FAMILIE,odata ce el vine acasa numai sa manince si sa doarma. Pe toti ii ajuta, la toti le da bani, iar eu stau toata ziua inchisa in casa, ca de altfel n-am pe nimenii aici si n-am la cine sa ma duc.Am dicutat de mai multe ori cu el, i-am explicat cum vad eu lucrurile, i-am spus ca dorinta mea este sa petreaca mai mult timp cu mine si copiii, sa ma ajute cu lucrurile de acasa ca deja ma dimt epuizata atit fizic, cit si psihic. L-am rugat sa-mi vinda vacile, pt ca oricum nu are nici un venit de la ele, si sa luam alta casa intr0un oras apropiat, cu scopul de a nu fi lipit tot timpul de parinti ,frati si prieteni. Mi-a raspuns foarte simplu, ca nu stie ce fel de gandire am eu,ca eu nu gandesc normal si el nu are cum sa-mi bage minte in cap.Asta a fost raspunsul, si a reesit ca eu st vinovata ca nu gandesc normal. Va rog sa ma ajutati, sa-mi spune-ti, daca ati fi fost in lokul meu, ce ati face?Va multumesc mult mult.



Ai revenit cu aceeasi problema,de ce ai facut-o,nu s-a rezolvat nimic de la ultima noastra discutie pe topicul tau???Nu cred ca este o coincidenta in subiecte de topic!!!Mi-am exprimat opinia la momentul respectiv,esti facuta din aluat moale si nu poti ajunge la un numitor comun cu sotul tau,te manipuleaza asa cum doreste domnia sa!!!!!!


tu nu poti discuta nimic ai fixatii esti opiniile tale sunt de neluat in seama
kudika_950728
Postat pe 13 Octombrie 2014 12:35
Voi protestantii si neoprotestantii, nu mai sunteti membri ai bisericii lui Hristos, caci nu mai aveti continuitate apostolica. Ea inseamna transmiterea la hirotonie a unui har ce da si puterea de a implini obligatia ce si-o ia episcopul de a pazi dreapta invatatura apostolica primita in integritatea ei. Nu pot fi recunoscute valide hirotoniile celor care au alterat invatatura si pierd succesiunea harului, cei cazuti de la dreapta credinta. La voi se vede cel mai bine cum, prin pierderea harului, in urma unei mici modificari, nu ati mai putut apara nici ceea ce ramasese si ati facut mereu alte si alte modificari, pana ati renuntat total si la preotie, existenta pana si la pagani, caci diavolul imita toate ce le vede la Dumnezeu, pentru a insela mai usor. Cred ca nu intelegeti gravitatea acestei pierderi. Este ca si cum un consumator electric, s-ar lega la sursa de curent printr-un cordon intrerupt. Catolicii, intelegand acest lucru, au imaginat canoane noi in jurisdictia lor, numai pentru a salva macar aparentele. Voi, protestand fata de Catolicism, ati ajuns sa nu mai dati nicio atentie acestor legaturi pe care ni le-a lasat Dumnezeu cu El. In loc sa va intoarceti la Ortodoxie dupa ce ati descoperit ceva rau in Catolicism, ati adaugat rataciri noi, inca si mai mari. Credeti ca va puteti mantui prin credinta voastra, adica prin voi, fara Dumnezeu practic, adica fara ajutorul Harului Sau in dobandirea de catre fiecare a mantuirii pe care El a facut-o tuturor, cu toate ca stiti ca a zis: „Fara de Mine nu puteti face nimic.”(adica fara Harul Sau)?
kudika_950728
Postat pe 13 Octombrie 2014 12:56
Sigur ca este mai comod asa cum vreti voi, si ca urmare, protestantismul a prins usor, pentru ca a dus tot felul de simplificari pentru a face mantuirea mai comoda. Asceza, nevointa, a exclus-o, aproape toate obligatiile le-a indepartat, a pastrat dreptul de a fi mantuiti in numele lui Hristos, pentru o credinta pe care a adus-o la masura mintii omenesti, pentru a o face si pe aceasta mai usoara. Daca Dumnezeu nu poate fi inteles, neintelese raman si faptele si judecatile Lui. Daca ar putea fi inteles de oameni, nu ar mai fi Dumnezeu, ci un om superdotat, un profet deosebit, cum au ajuns de altfel sa zica alti protestanti.
kudika_950728
Postat pe 13 Octombrie 2014 13:00
Incercand sa intelegeti Biblia prin propria ratiune si neglijand subtilitatile de care am pomenit mai inainte, descoperite de Duhul Sfant doar celor cu viata sfanta si care au constituit Sfanta Traditie, voi nu mai recunoasteti decat Sf. Scriptura intr-o interpretare umana. Dar voi, urmand invataturilor lui Luther, sau mai stiu ale cui, nu urmati de fapt traditia invataturilor lor? Numai ca preferati traditia mai recenta si simplificata a acestora, caci a trai Ortodoxia in maretia lasata de sfintii parinti, asa cum iti spuneam, este foarte greu.
kudika_950728
Postat pe 13 Octombrie 2014 13:01
Eu Nu am inteles de ce faci tu totul in casa si gospodaria voastra.Tu trebuie sa faci atat cat poti Nu sa te dai peste cap ,cu Nu stiu cate vaci pe capul tau.....Ce vrei sa demonstrezi ?crezi ca daca faci totul tu el o sa te iubeasca ,o sa te respecte mai mult ....Nu .Vede ca are cine si el placa la altii ca tu te descurci si singura.E un idiot sa iti lasi nevasta cu nu stiu cate vaci sa aiba grija de ele .Parerea mea ca Nu il intereseaza de tine prea mult si o arata ....tu de de Nu vezi .Nu cred ca o sa se schimbe niciodata (dar cred ca stii asta déjà)Nu mai face si tu nimic gaseste tot felul de scuze ,si lasa barbatul sa aiba grija de vaci ca doar el a vrut vaci Nu tu....
kudika320094
Postat pe 31 Octombrie 2014 20:25

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Ginecologie 1 De la: alex1984 22 Mai 2013 22:19
salam alikom 2 De la: akexandra 22 Iulie 2011 21:10
morandi 1 De la: kudika317364 28 Octombrie 2010 21:34
1 martie 16 De la: Apantonia 25 Februarie 2014 18:22
caut coafeza 12 De la: kudika_12473 27 Iulie 2012 10:00