..............

mai multe

Auzea si acum in urechi iar si iar vocile de la morga care tot repetau aceleasi cuvinte: �Domnisoara Maya v-am chemat sa va identificati parintii si iubitul�. Nu-i venea sa creada ca se intimplase cu adevarat si ai ei nu mai sunt. De ce tocmai acum? isi tot repeta in minte. Si de ce ei? persoanele la care ea tinea cel mai mult. Ajunse in fata blocului, insa parca nu avea curajul sa gaseasca o casa pustie. Cu ultimele puteri incepu sa urce. Se sprijini cu o mina de balustrada rece pentru asi putea tiri cu greutate picioarele. Nu pareau ca vor sa o ajute si se misca din ce in ce mai greu. Ar fi vrut sa stea pentru un moment jos sa se odihneasca, sa-si traga sufletul. Incepu in schimb sa tremure si in minte ii veneau tot felul de aminitiri neplacute de la morga. Fata plina de singe a mamei ei, hainele rupte ale barbatului vietii ei, Iulus si, ceea ce o socase cel mai mult, privirea rece si fixa, de mort, a tatalui ei. Nu-si putea reveni, iar gindul ii zbura, iar si iar, la cadavrele alor ei de la morga. Deodata se opri... isi dadu seama ca ajunsese la capatul scarii. Inima incepu sa-i bata repede, buzele i se deschisera si incepu sa rosteasca o rugaciune. Cu ochii inchisi inainta pina in fata usii. Spera ca in momentul in care o sa deschida ochii, mama ei sa apara zimbitoare in usa si sa o imbatiseze. Isi aduse aminte, dar numai pentru citeva secunde, de vorbele blinde ale tatalui atunci cind se intocea acasa: �piersicuta sa vi sa ma saruti inainte sa maninci�. Un zimbet larg ii aparu pe fata. Se amuza de fiecare data cind si-l amintea. Tresari.... Auzi deschizindu-se o usa... Isi ascuti urechii, dar ramase in continuare cu ochii strinsi. Strinse pumni si si deschise cite putin ochii. Usa casei ei era tot inchisa..... ramase incremenita si amintirile frumoase disparura. Mai avea o speranta, ca ei sa fie in casa. Se agata de orice... Cu miinile tremurinde scoase cheile din geanta si deschise usa. Nu era nimeni. O lacrima ii aluneca pe obraz. Murisera cu adevarat... Prima dimineata fara ei! Cauta din priviri ceasul dar nu-l gasi. Nu stia cit e. Incerca sa se ridice. Facu mai multe eforturi dar miinle pareau ca nu vor s-o asculte, iar picioarele continua sa stea nemiscate sub patura. Ofta. �Trebuie sa ma ridic�, rosti Maya cu voce tare. Atunci se gindi ca trebuie sa aiba o discutie serioasa cu ea insasi, sa stie ce avea de facut. Dar nu putea. Pur si simplu nu putea sa se ridice din pat. Mai trecura citeva ore. Nici ea nu stia cite, cind, se ridica brusc. In timp ce se indrepta spre baie simti o durere puternica in stomac. Abia atunci isi aminti ca nu mincase de ceva vreme. Decise sa amine discutia si sa coboare sa-si ia ceva de-ale guri, sa-si potoleasca foame. Trase o bluza de trening si un tricou, isi lua umbrela de pe hol si cobora in fuga de la etajul doi. Cind ajunse jos isi dadu seama ca nu mai ploua. Abia atunci ridica privirea spre ceasul aflat la biserica din fata si vazu ca era ora 16. Trecusera exact 24 de ore de cind aflase de moartea alor ei. Incepu sa alerge pe strada, la magazinul lui tati Mariana. De acolo isi facea cumparaturile tot timpul. Mariana era fosta colega de banca a mamei ei, din liceu. Nici n-apucase sa-i spuna ca mama ei muriserse. Tanti Mariana habar nu avea. �Probabil se trezi azi, ca in orice alta zi, fara sa stie ca EI au murit�, se gindi Maya. Se opri o clipa din fuga, se apleca, isi puse miine pe picoare sa se odihneasca si trase aer in piept, puternic, de citeva ori. Se ridica si se uita in jurul ei. Parca toata lumea avea un motiv sa fie fericita numai ea ar fi vrut sa fie moarta in momentul ala. Inchise ochii de citeva ori, ca sa-si revina, si isi continua drumul, resemnata. Vruia sa scape odata de tot calvarul asta. Vruia sa-i spuna cineva ca ai ei nu au murit. Incepu sa alerge iar. Ochii i se umplura de lacrimi dar nu se oprea din fuga. Simti o lovitura puternica in glezna dreapta si simti cum se prabuseste. Se lovise de o piatra. Cind se vazu intinsa la pamint incepu sa tipe cit o tineau puterile: �De ce????????????? De ce??????????�. Aievea, simti cum oamenii se adunara in jurul ei, incercind sa o ridice. Se lasa pustata in brate, pina la o banca, unde o doamna, trecuta de 30 de ani, ii dadu doua palme zdravene. Isi reveni.......... -Esti bine fetito? auyi Maya, undeva in dreapta ei un glas batrinicios. Cu ultimele puteri reusi sa rosteasac un simplu si banal DA. -Poate ar fi bine s-o ducem la un spital! sari ca arsa domana care o trezise din simtiri. - Nu! Sunt bine. Adauga cu convingere Maya. Nici nu stia in momentele alea daca incearca sa ii convinga pe salvatorii ei sau chiar pe ea. -Am avut o zi proasta atit, continua Maya. Se gindi sa le spuna. Dar ce ar fi cistigat? Compasiunea lor. Nu avea nevoie de asta. Cu gesturi sigure le multumi celor care o ajutasera, se ridica de pe banca si cu pasi siguri se indeparta. �Ce o fi fost in capul lor sa ma intrebe ce am? Nu vedeau ca imi vine sa mor?� se gindea Maya, in timp ce incerca sa isi dea seama incotro sa se indrepte pentru a ajunge la tanti Mariana. Acolo va rasufla usurata. �Tanti Mariana va sti ce e de facut, asa ca curiosii din parc sa-si vada de treaba lor si sa nu-si mai bage nasul in treburile altora�, rosti cu voce tare fara sa-si dea seama. Zari parca prin ceata magazinul. Rasufla usurata cind pusa mina pe cleanta si deschise usa. Zgomotul cristalin al clopotelului de la intrare inunda toata camera. Maya o cauta in ochi pe tanti Mariana dar nu o zari. Il vazu in schimb, in spatele tejgelei pe Radu, baiatul cel mare al femeii. - Unde e tanti? intreba Maya, asteptind nerabdatoare raspunsul interlocutorului ei care intirzia sa apara. - In spate. Tocmai am primit banene verzi asa cum ii plac mamei tale. Mama i-a pus bine citeva deoparte, sa i le duci! Fata Mayei se albi. Dintr-o data simti cum i se taie rasuflarea si ii aparu o ceata in fata ochilor. Lesina. - Maya! Maya! Maya! Maya! se auzi parca dintr-un tunel. Maya deschise ochii si o vazu pe tanti Mariana. Era o femeie frumoasa. Trecuta de 40 de ani, Mariana era inca o dama bine si concheta, asa cum ii spunea mama Mayei. Cu ochii de un albastru perfect, cu parul vopsit rosu aprins, era tot timpul pusa la punct si aranjata. Maya si-o inchipuise din totdeauna ca pe o mare contesa inconjurata peste tot, de servitori umili, gata in orice moment sa-i indeplineasca orice porunca. - Maya! Maya! Maya! Maya! se auzi iar. In momentul ala Maya se ridica pe coturi si se uita cu ochii impaienjeniti de lacrimi la cea care ii era ca o a doua mama. -Au murit! Au murit! si numai putu spune nimic.
rodyka79 Postat pe 30 Mai 2007 21:11

Auzea si acum in urechi iar si iar vocile de la morga care tot repetau aceleasi cuvinte: �Domnisoara Maya v-am chemat sa va identificati parintii si iubitul�. Nu-i venea sa creada ca se intimplase cu adevarat si ai ei nu mai sunt. De ce tocmai acum? isi tot repeta in minte. Si de ce ei? persoanele la care ea tinea cel mai mult. Ajunse in fata blocului, insa parca nu avea curajul sa gaseasca o casa pustie. Cu ultimele puteri incepu sa urce. Se sprijini cu o mina de balustrada rece pentru asi putea tiri cu greutate picioarele. Nu pareau ca vor sa o ajute si se misca din ce in ce mai greu. Ar fi vrut sa stea pentru un moment jos sa se odihneasca, sa-si traga sufletul.
Incepu in schimb sa tremure si in minte ii veneau tot felul de aminitiri neplacute de la morga. Fata plina de singe a mamei ei, hainele rupte ale barbatului vietii ei, Iulus si, ceea ce o socase cel mai mult, privirea rece si fixa, de mort, a tatalui ei. Nu-si putea reveni, iar gindul ii zbura, iar si iar, la cadavrele alor ei de la morga. Deodata se opri... isi dadu seama ca ajunsese la capatul scarii. Inima incepu sa-i bata repede, buzele i se deschisera si incepu sa rosteasca o rugaciune. Cu ochii inchisi inainta pina in fata usii. Spera ca in momentul in care o sa deschida ochii, mama ei sa apara zimbitoare in usa si sa o imbatiseze. Isi aduse aminte, dar numai pentru citeva secunde, de vorbele blinde ale tatalui atunci cind se intocea acasa: �piersicuta sa vi sa ma saruti inainte sa maninci�. Un zimbet larg ii aparu pe fata. Se amuza de fiecare data cind si-l amintea.
Tresari.... Auzi deschizindu-se o usa... Isi ascuti urechii, dar ramase in continuare cu ochii strinsi. Strinse pumni si si deschise cite putin ochii. Usa casei ei era tot inchisa..... ramase incremenita si amintirile frumoase disparura. Mai avea o speranta, ca ei sa fie in casa. Se agata de orice... Cu miinile tremurinde scoase cheile din geanta si deschise usa. Nu era nimeni. O lacrima ii aluneca pe obraz. Murisera cu adevarat...
Prima dimineata fara ei! Cauta din priviri ceasul dar nu-l gasi. Nu stia cit e. Incerca sa se ridice. Facu mai multe eforturi dar miinle pareau ca nu vor s-o asculte, iar picioarele continua sa stea nemiscate sub patura. Ofta. �Trebuie sa ma ridic�, rosti Maya cu voce tare. Atunci se gindi ca trebuie sa aiba o discutie serioasa cu ea insasi, sa stie ce avea de facut. Dar nu putea. Pur si simplu nu putea sa se ridice din pat. Mai trecura citeva ore. Nici ea nu stia cite, cind, se ridica brusc. In timp ce se indrepta spre baie simti o durere puternica in stomac. Abia atunci isi aminti ca nu mincase de ceva vreme. Decise sa amine discutia si sa coboare sa-si ia ceva de-ale guri, sa-si potoleasca foame. Trase o bluza de trening si un tricou, isi lua umbrela de pe hol si cobora in fuga de la etajul doi.
Cind ajunse jos isi dadu seama ca nu mai ploua. Abia atunci ridica privirea spre ceasul aflat la biserica din fata si vazu ca era ora 16. Trecusera exact 24 de ore de cind aflase de moartea alor ei. Incepu sa alerge pe strada, la magazinul lui tati Mariana. De acolo isi facea cumparaturile tot timpul. Mariana era fosta colega de banca a mamei ei, din liceu. Nici n-apucase sa-i spuna ca mama ei muriserse. Tanti Mariana habar nu avea. �Probabil se trezi azi, ca in orice alta zi, fara sa stie ca EI au murit�, se gindi Maya. Se opri o clipa din fuga, se apleca, isi puse miine pe picoare sa se odihneasca si trase aer in piept, puternic, de citeva ori. Se ridica si se uita in jurul ei. Parca toata lumea avea un motiv sa fie fericita numai ea ar fi vrut sa fie moarta in momentul ala. Inchise ochii de citeva ori, ca sa-si revina, si isi continua drumul, resemnata. Vruia sa scape odata de tot calvarul asta. Vruia sa-i spuna cineva ca ai ei nu au murit. Incepu sa alerge iar. Ochii i se umplura de lacrimi dar nu se oprea din fuga. Simti o lovitura puternica in glezna dreapta si simti cum se prabuseste.
Se lovise de o piatra. Cind se vazu intinsa la pamint incepu sa tipe cit o tineau puterile: �De ce????????????? De ce??????????�. Aievea, simti cum oamenii se adunara in jurul ei, incercind sa o ridice. Se lasa pustata in brate, pina la o banca, unde o doamna, trecuta de 30 de ani, ii dadu doua palme zdravene. Isi reveni..........
-Esti bine fetito? auyi Maya, undeva in dreapta ei un glas batrinicios. Cu ultimele puteri reusi sa rosteasac un simplu si banal DA.
-Poate ar fi bine s-o ducem la un spital! sari ca arsa domana care o trezise din simtiri.
- Nu! Sunt bine. Adauga cu convingere Maya. Nici nu stia in momentele alea daca incearca sa ii convinga pe salvatorii ei sau chiar pe ea.
-Am avut o zi proasta atit, continua Maya.
Se gindi sa le spuna. Dar ce ar fi cistigat? Compasiunea lor. Nu avea nevoie de asta. Cu gesturi sigure le multumi celor care o ajutasera, se ridica de pe banca si cu pasi siguri se indeparta. �Ce o fi fost in capul lor sa ma intrebe ce am? Nu vedeau ca imi vine sa mor?� se gindea Maya, in timp ce incerca sa isi dea seama incotro sa se indrepte pentru a ajunge la tanti Mariana. Acolo va rasufla usurata. �Tanti Mariana va sti ce e de facut, asa ca curiosii din parc sa-si vada de treaba lor si sa nu-si mai bage nasul in treburile altora�, rosti cu voce tare fara sa-si dea seama.
Zari parca prin ceata magazinul. Rasufla usurata cind pusa mina pe cleanta si deschise usa. Zgomotul cristalin al clopotelului de la intrare inunda toata camera. Maya o cauta in ochi pe tanti Mariana dar nu o zari. Il vazu in schimb, in spatele tejgelei pe Radu, baiatul cel mare al femeii.
- Unde e tanti? intreba Maya, asteptind nerabdatoare raspunsul interlocutorului ei care intirzia sa apara.
- In spate. Tocmai am primit banene verzi asa cum ii plac mamei tale. Mama i-a pus bine citeva deoparte, sa i le duci!
Fata Mayei se albi. Dintr-o data simti cum i se taie rasuflarea si ii aparu o ceata in fata ochilor. Lesina.
- Maya! Maya! Maya! Maya! se auzi parca dintr-un tunel. Maya deschise ochii si o vazu pe tanti Mariana. Era o femeie frumoasa. Trecuta de 40 de ani, Mariana era inca o dama bine si concheta, asa cum ii spunea mama Mayei. Cu ochii de un albastru perfect, cu parul vopsit rosu aprins, era tot timpul pusa la punct si aranjata. Maya si-o inchipuise din totdeauna ca pe o mare contesa inconjurata peste tot, de servitori umili, gata in orice moment sa-i indeplineasca orice porunca.
- Maya! Maya! Maya! Maya! se auzi iar. In momentul ala Maya se ridica pe coturi si se uita cu ochii impaienjeniti de lacrimi la cea care ii era ca o a doua mama.
-Au murit! Au murit! si numai putu spune nimic.

rodyka79
Postat pe 30 Mai 2007 21:11

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
cool	2	De la: Shocata 21 August 2013 11:55
pt voi	1	De la: madacom2002 24 Mai 2007 12:52
titlu..mai mult decat sugestiv!	1	De la: mihaforever 24 Mai 2007 15:04

Dilema	8	De la: kudika172071 3 Ianuarie 2014 13:09
sal	1	De la: Alynusha_2005 24 Mai 2007 11:43