Inca din copilarie obisnuiam sa ma identific cu personajele din carti. Banuiesc ca pana la un punct, toate ne-am crezut Alba ca Zapada, Cenusareasa sau Scufita Rosie. Eu insa, exageram. Obisnuiam sa cer seara de seara, saptamani la rand sa mi se spuna aceeasi poveste, dorind mereu detalii dintre cele mai stupide. Ma vedeam, cu ochii mintii, printesa peste regate intinse peste 7 mari si 7 tari si ajungeam sa urasc cu tot sufletul meu personajele negative – si implicit persoanele din viata reala pe care le asemanam lor. Altfel spus, mai pe romaneste, imi pica pata pe cate-o vecina nevinovata pentru simplul fapt ca incerca sa-mi ofere o acadea sau un mar, ori pentru ca avea nasul mai inconvoiat.

Pana in ziua de astazi, nu m-am schimbat prea mult. Am schimbat insa povestile. Asa se intampla ca in urma cu o saptamana, scapata ca prin minune de un sir parca nesfarsit de examene si implicit de teancuri de cursuri care mai de care mai dezagreabile, am pus mana la intamplare, parca insetata, pe o carte.

“Povestea lui O” - Pauline Réage

Am inceput cu o lectura erotica… recunosc captivanta si pe alocuri socanta, despre abandonul absolut al femei in fata iubirii si implicit in fata unui barbat. O interpretare destul de originala a “daruirii” – ori cel putin, comparativ cu cartile despre iubire pe care le citesc in mod obisnuit.

Realizez ca nu as merge niciodata intr-atat de departe precum personajul din carte, insa regasesc in mine dorinta de abandon absolut in fata unui barbat puternic, in care am incredere si il iubesc.

Fara sa imi dau seama, incep sa fiu din ce in ce mai serviabila. Iubitul meu se cam inchina cu ambele maini. Sfarsim prin a ne certa: de ce ma purtam astfel? Am ceva de ascuns? Mai mult ca sigur ca facusem ceva gresit din moment ce il aprobam in tot ceea ce facea.

Slava Domnului, termin cartea si incep o alta.

“Un veac de singuratate” – Gabriel Garcia Marquez

…o carte care mi-a fost recomandata de o prietena pe care o apreciez enorm pentru felul absolut unic prin care se exprima in scris. M-a asigurat atunci ca, pe langa o lectura placuta, cartea imi va asigura si imbunatatirea stilului personal. Am inceput atunci sa o citesc, dar cu pretextul unui examen, am pus-o deoparte si pusa a fost. Ei bine, da, recunosc. N-am reusit sa o termin nici de aceasta data. Exprimarea – impecabila. Firul epic – m-a adormit doua seri la rand. Rezultatele insa n-au intarziat sa apara. Cartile moderne, probabil in dorinta de a ne deschide mintea, ne insufla cateva principii cam desuete. In plus, cartea m-a agitat in asemenea fel, desi n-as sti sa spun exact de ce, incat zilele imi devenisera mohorate si fara gust.

Am revenit asadar la alt gen de lectura, desi recunosc cu rusine, mi-ar fi placut sa ma pot lauda ca am apreciat capodopera lui Marquez.

Spre mijlocul saptamanii rascoleam librariile dupa noile carti din colectia Damen Tango de la Nemira. In absenta acestora, am inceput sa frunzaresc o carte pe care o mai citisem cu ceva timp in urma: Hotii de frumusete, imaginati de Bruckner… probabil ca simteam nevoia sa alimentez starea de framantare creata de Un veac de singuratate.

Am inceput sa privesc suspicios femeile din jur. Ca un facut, in drum spre redactie, trec zilnic prin fata unei clinici de chirurgie estetica. Ce buze ies pe acea usa, ce sani, ce siluete… este dureros de imaginat. Si ei bine, da! M-am gandit intr-un moment de curata nebunie si invidie, ca viata noastra, a femeilor normale, ar fi mult mai usoara daca frumusetile obraznice si incontestabile nu ar exista. Banalul ar deveni frumos. Uratul, banal. Procentual, mult mai multe femei ar fi fericite.

Acum, ca ma gandesc mai bine, imi este rusine ca am gandit-o si ca mi-a placut. Dar influenta unei carti bune reuseste sa ti se strecoare printre sinapse si sa le devieze dupa pofta autorului.

Simona Catrina vs Alice Nastase

Reusesc intr-un final sa gasesc cartile colectiei Tango. Un nou impas: Sex in (per)versiune clasica al inegalabilei Simona Catrina sau Cartea postala a incurabilei romantice Alice Nastase?

Am revenit la comportamentul obisnuit. Ambele carti te ajuta sa te relaxezi. Vorbind despre iubire, Alice Nastase iti aminteste toate motivele pentru care esti fericita in acest moment, indifferent cat de ghinionista te credeai. Simona Catrina reuseste pe de alta parte sa faca haz de necaz si sa-ti dea incredere ca… e loc de mai rau.

Despre carti care ne influenteaza starea de spirit ar fi prea multe de spus… Insa am ramas in minte cu o intrebare foarte interesanta careia as vrea sa ii raspundem in saptamana ce tocmai a inceput: Care a fost cartea care ne-a influentat viata? Care a fost personajul care ne-a insuflat modul de gandire? Eu una am cantarit mult aceasta intrebare, fiindca la drept vorbind, nu stiu exact care a fost momentul in care am inceput sa imi conturez principiile de viata.


Toate editorialele Kudika »