A spune da in loc de nu, a da vina pe altcineva pentru propria greseala, a spune ceva in loc de altceva, a marturisi jumatate din tot ceea ce ar fi cu adevarat de spus… hai sa recunoastem cu mana pe inima: am facut-o cu totii! Lasand la o parte gogonelele din copilarie, istoria actuala a vietii de adult sta drept proba incontestabila in procesul intentat de adevar.

Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din New York ne asigura ca femeile scot cel putin opt scorneli in fiecare zi. Eu cred ca sunt optimisti, nascocim mult mai multe fara ca macar sa bagam de seama. Mintim in fiecare zi, incepand cu momentul in care dezlipim genele si pana la clipa in care, coplesiti de oboseala unei zile aglomerate, ne trantim capul pe perna incapabili sa mai suflam o vorba. Fiecare stie ca toti ceilalti scornesc tromboane, insa toata lumea este de acord ca majoritatea sunt minciuni inocente, menite sa aduca un zambet si nu sa dea nastere unei intrigi.

Nu, nu pledez pentru minciuna, punctez doar adevarul din mijlocul gogoasei. Intrebata ce mai fac, dau din reflex raspunsul “bine”, chiar daca in majoritatea situatiilor tun si fulger. Raspund “cu placere” la fiecare “multumesc”, desi in multe ocazii nu aveam de fapt nicio bucurie in a oferi respectivul ajutor. Omit detalii despre fosti in discutia cu actualul. Infloresc povesti cu amanunte inexistente spre deliciul audientei. Iar toate acestea sunt, sunt sigura ca imi dati dreptate, minciunele neobservabile, de-a dreptul incluse in codul bunelor maniere.

Ei bine, abia apoi vine artileria grea: minciunile nesimtite, acele plasmuiri gigant, in fata carora ne simtim jigniti numai pentru ca ar trebui sa le credem. Sunt acele absurditati care ni se impotmolesc in faringe in timp ce incercam sa le inghitim in numele bunului simt. In fata acelora care isi petrec o buna parte din viata pentru a tese asemenea baliverne nu putem face altceva decat sa pregatim rapid eticheta de mitoman si sa ii plangem fiindca confabulatia e boala grea. Totusi, eu una, prefer sa fug cat mai departe de asemenea persoane, lasand pe mana altora vindecarea mincinosilor.

In cea de-a treia si ultima categorie intra minciunile care dor cel mai aprig. Sunt acelea premeditate, sunt cele care ascund un adevar important si sunt croite impotriva ta - chiar daca, uneori, iau nastere tocmai cu pretextul de a te proteja. Nu ma refer numai la minciunile din relatiile de dragoste, desi probabil acestea ne intereseaza cel mai mult, ci la toate acele plasmuiri care camufleaza un adevar important. E drept, ca neadevarul (ori poate ar trebui sa spun dezvelirea lui) doare cu atat mai mult cu cat mincinosul este mai apropiat sufletului tau… Totusi, de la oricine ar veni, trombonul din cea de-a treia categorie nu isi are scuza.

Mintim putin dar des, iar asta nu ar fi prea grav… mintim in interesul propriu fara a-i rani pe ceilalti – din politete, din distractie, din inertie. Raman totusi acele cateva nascoceli mari… uriase, la care trebuie sa renuntam cu desavarsire – fiindca ranesc, fiindca distrug si nu in ultimul rand pentru ca fac stanga imprejur si mai devreme sau mai tarziu se intorc impotriva noastra.




Toate editorialele Kudika »