In urma cu cateva seri butonam obosita telecomanda de pe un post pe altul fiindca nu aveam rabdare sa urmaresc nimic. La un moment dat atentia mi-a fost atrasa de o stire despre neglijenta medicilor.

Urmaresc cu interes orice noutate legata de sistemul sanitar, fie buna sau rea, prin urmare am cascat urechile la respectiva stire. Sa va spun drept nici nu mai stiu pentru ce urmau sa fie dati in judecata medicii din respectivul spital. Probabil ca as fi retinut motivul daca imediat dupa aceea nu ar fi urmat alte trei stiri despre medici dati in judecata. La un moment dat o batranica a aparut la televizor intreband revoltata de ce nu se oprise niciun medic pe holurile spitalului sa intrebe pacientul respectiv daca se simte bine ori ba. Nu stiu niciun detaliu in plus despre respectivele cazuri. Nu stiu daca medicii sunt vinovati ori ba si nu incerc sa le iau apararea. Insa stiu tare bine ce inseamna viata de spital, timpul unui medic si salariul cu care este platit in fiecare luna. Si, intr-un final, independent de banii care ii intra in buzunar respectivului medic, stiu ca daca lucreaza cu adevarat in spital (si cu atat mai mult intr-o sectie de urgente), nu ar fi avut timp nici sa observe un pacient pe holurile spitalului, daramite sa se opreasca sa il intrebe daca se simte bine ori ba.

Sunt de acord. Sistemul sanitar in Romania este la pamant. Iar unii medici sunt nu numai prosti, ci si nesimtiti. Am patit-o pe pielea mea, la fel ca multi altii. Dar fiecare bransa isi are crengile sale uscate. Cum poti sa generalizezi? Si cum poti sa dai patru stiri una dupa alta la televizor care sa prezinte numai medici dati in judecata? In mintea mea, aceasta “vanatoare nebuna de vrajitoare” accelerata exponential in ultima perioada este exact acelasi lucru cu a lovi in mod repetat un om deja cazut de durere.

Nu iau apararea medicilor. Sunt intr-atat de satula de acest sistem defectuos incat refuz sa fac parte din el, desi mi-am petrecut o buna parte din viata invatand pentru a deveni medic. Dar adevarul este ca indisponibilitatea masurilor de vindecare a pacientului si salariile foarte mici din sanatate m-au determinat sa intorc spatele unei meserii care era odata respectabila. Iata de ce:

Un medic isi incepe pregatirea pentru admitere cam pe la 17 ani. Odata cu terminarea liceului da un examen de admitere care este, in ciuda declaratiilor ministrului, extrem de dificil. Problema nu este examenul in sine, ci faptul ca toti cei de sub linia de buget pot urma totusi cursurile respectivei facultati in schimbul unei sume destul de mari. Asadar, intr-un final, chiar daca admiterea a fost dificila, sortarea nu s-a facut decat in sensul ca unii platesc si altii nu. Iata deci cum s-au deschis portile pentru crengile uscate. Desigur, exista si cateva exceptii, insa nu ele sunt subiectul acestui editorial. Dar sa continuam povestea….

Cel mai devreme la 24 de ani un viitor medic termina facultatea. Are de trecut un nou examen greu – rezidentiatul. Din pacate, si aici ne impotmolim de un sistem defect. Fiindca viitorul medic toceste fara a intelege ceasloave grele, pline de informatie lipsita de utilitate practica. Este totusi un examen care ar face o sortare importanta, insa ministrul nostru a anuntat in urma cu cateva zile ca ar dori sa-l schimbe, sa il transforme intr-un interviu. Nu vreau sa traduc cu litere de tipar ce ar insemna asa ceva…

Continuarea povestii? Tanarul nostru de 24 de ani devine medic cu un salariu de aproximativ 500 lei. Urmeaza un rezidentiat de minim 3 ani, maxim 9. Altfel spus, intr-un final, pe la 30 de ani se numeste ca are o meserie. Prost platita. Dificila. Cu o responsabilitate imensa. Dragoste si chemare are, fiindca nu s-ar fi chinuit sa ajunga pana aici degeaba.

Ce face totusi medicul ajuns aici? Stim toti. Isi ia halat cu buzunare usor accesibile. De ce? Sincer, pentru ca nu are de ales.

In anul I, cand faceam practica intr-o sectie de chirurgie in timpul verii, un medic desavarsit mi-a spus intr-un moment de sinceritate: “Daca as fi platit bine (da, bine, fiindca nu am muncit atat ca sa traiesc de pe o zi pe alta), nu as accepta nimic de la pacienti. Dar iata ca nu sunt si am copii carora vreau sa le ofer tot ce pot mai bine. Tu ce ai face in locul meu?” Voi ce ati face in locul sau?

In timpul aceluiasi stagiu de practica am aflat raspunsul la intrebarea sa. Dupa ce am tinut in brate un copil caruia trebuia sa i se puna mana in gips, am simtit ca imi umbla cineva in buzunar.Am intors capul si l-am vazut pe tatal copilului zambind si multumindu-mi ca am tinut baietelul in brate. Pentru o ciocolata, mi-a zis… iar eu am crezut ca ma inghite pamantul de rusine. Mi-am jurat ca nu voi ajunge sa traiesc din multumirile altora. Si iata, pentru ca altfel nu se putea, mi-am gasit o alta meserie.

Nu toti medicii isi cauta alte meserii. Insa trebuie sa traiasca. Nu spun ca trebuie sa le “multumim”. Incerc doar sa arat si acea parte a adevarului, sa va intorc ochii spre a privi si din alt unghi fiindca adevarul are intotdeauna mai multe fete. Din pacate, unii colegi din actuala mea breasla, aleg sa prezinte numai partea care face rating…


Update: SCRISOARE DESCHISA MINISTRULUI SANATATII
Toate editorialele Kudika »