O simpla privire intr-o carte de anatomie umana iti va dovedi ca nu exista niciun locsor in inima dedicat in mod special iubirii. Desi poetii ar putea jura ca acolo salasuiesc cele mai intalte senimente omenesti. La fel de bine vei constata ca in anatomia inimii nu si-au gasit salasul nici alte sentimente asemanatoare: nici ura, nici prietenia nu vin din inima asa cum am fi crezut.

De altfel, si fiziologia ne strica orice tentativa metaforica de a slavi iubirea: dragostea-i sentiment plasmuit de minte, fluturasii in stomac sunt hiperstimulari nervoase, pasiunea este mediata hormonal, iar suferinta in gaseste locul tot prin cortex.

In urma cu ceva timp as fi putut jura ca o iubire pierduta mi-a frant inima in mii de piese, iar analizele medicale imi confirmau presupunerea. Inima mi-era data peste cap. Ori poate capul ii facea de petrecanie inimii?

Am fost ferm convinsa ca nu s-au realizat suficiente studii pentru a reliefa locatia dragostei, fiindca perspectiva unei iubiri venite din creier imi distrugea orice speranta in sufletele pereche, iar dragostea inventata printr-un proces cognitiv superior imi acrea orice tentativa de a mai iubi iubirea. Si apoi, dragostea n-ar trebui sa fie cerebrala, ci magica si neinteleasa, inconjurata de mister si taina. Ea trebuie simtita, nu gandita, fiindca cele mai frumoase povesti de iubire sunt cele pe care mintea incearca sa le renege si sa le alunge.

Dar adevarul este ca nu exista loc mai enigmatic decat creierul uman. Printre incolaceli de neuroni nicicand complet elucidate, este de ajuns o sinapsa mai aparte pentru a naste cel mai frumos sentiment cunoscut omenirii. Si nu vreau niciodata sa stiu cum si unde iubirea isi prepara licoarea magica si sub influenta caror stimulatori se desfasoara ritualul (inca) fermecat al dragostei.

Unele lucruri n-ar trebui cercetate niciodata. Fiindca ne este mai placut sa nu le stim, sa credem ca puteri miraculoase ne scot in cale alesii inimilor noastre, sa visam cu busuioc sub perna un chip necunoscut pe care mai apoi sa i-l atribuim acelui care ne face fericite. Chiar daca n-a fost el, ori poate ca a fost…


Toate editorialele Kudika »