Toata lumea se combina cu toata lumea. Imagineaza-ti multi oameni, aproape necunoscuti, adunati sub acelasi acoperis, intr-un cadru relativ romantic, departe de munca si stres timp de cateva zile. Rezultatul? Combinatii de n luati cate 2! De ce?

Pentru ca avem atat de putin ocazii si atat de putin timp pentru a dedica vietii personale, incat o iesire din cotidian este ca o gura de aer proaspat, dupa minute in sir in care ne-am tinut respiratia. "Acum ori niciodata" isi reafirma valoarea in noul context. O fi bine?

Si totusi...

Cei mai multi judeca relatiile luate si reluate, incepute si sfarsite in acelasi unic si uneori mult prea restrans grup. Totusi, uneori doi din "n" sfarsesc sau "nimeresc" in relatii de durata in care se stabilesc definitiv. Intrebarea: aleg ei compromisul sau un om poate fi descoperit abia dupa ce i-ai descoperit toti prietenii? Renuntam la ideea de "dragoste la prima vedere" sau compromitem dragostea "experimentand"? Si nu in ultimul rand: este decizia finala rezultat al mai multor esecuri? Alegem acel "binisor" pentru ca am vazut ca se poate mult mai rau? Renuntam la ideea de perfect pentru ca am exclus experimental toti n-ii dintr-un grup?

Propun sa cautam in afara limitelor pe care le-am impus. Propun sa reincepem sa credem ca iepurele va sari de unde ne asteptam mai putin. Sa renuntam sa rascolim un grup redus in cautarea celui compatibil, sa largim orizonturile, iar daca nu gasim ceea ce dorim, sa asteptam inca o vreme fara a ne multumi cu mai putin.



Toate editorialele Kudika »