Haine in dungi vara: cum le porti ca sa te avantajeze

Stiai ca, in urma unui experiment, femeia imbracata in dungi orizontale a fost perceputa ca fiind mai subtire decat cea imbracata in dungi verticale?

Eu nu stiam, iar daca asa stau lucrurile, se pare ca am trait o minciuna toata viata mea. Totusi nu sunt in masura sa fac responsabil pe cineva de asta, pentru ca nu e ca si cum am urmat sfaturile cuiva, ci pur si simplu m-am luat dupa ce am observat in oglinda. Sau... poate a fost totul doar in mintea mea, stiind mitul potrivit caruia dungile orizontale ingrasa.

Oricum ar fi, eu sunt sigura de un lucru: imi plac dungile. De toate feluri: orizontale, verticale, oblice. Si-mi place cel mai mult sa le port cand soarele-mi zambeste de pe cer, primavara-vara, si-n primele zile de toamna, cu o geaca de piele pe deasupra.

Haine in dungi pentru vara 2017

Pentru ca vara este despre culoare si imprimeuri, dungile nu puteau lipsi din discutie. Plus ca, sunt tot mai cautate rochiile, camasile si fustele in dungi.

Daca te incadrezi in tiparul "slaba si fara forme", asa ca mine sau, daca te consoleaza mai mult, ca si minunata Cameron Diaz, hainele cu dungi inguste si mulate pe corp pot crea curbe gratioase.

Daca ai conformatia apetisantelor Beyonce si Jennifer Lopez, dungile medii si mici ca grosime, plus croiala lejera, in clos, iti vor masca imperfectiunile.

Cele mai des intalnite modele de dungi sunt in alb si negru, tu mergi mai departe si incearca combinatii noi, combinatii multicolore (verde, mov, roz, alb, bleu, rosu, galben). Joaca-te! Lasa imaginatia sa te duca acolo unde nu ai indraznit sa ajungi pana acum.

Haine in dungi

Rochie multicolora Salopeta lunga Rochie cu umerii goi

Dungile orizontale chiar ingrasa?

Nu sunt singura care a trait cu aceasta impresie. Pun pariu ca si tu te-ai ghidat dupa aceasta regula atunci cand ti-ai ales costumul de baie si fusta mulata in speranta ca o sa obtii efectul de forme generoase. Sau, dimpotriva, le-ai evitat ca sa pari mai subtirica.

Dar te-ai intrebat vreodata de unde aceasta concluzie... ca dungile orizontale ingrasa?

"Povestea" spune ca in secolul al XIX-lea, un anume Hermann von Helmholtz, medic si fizician, a realizat un experiment prin care a demonstrat ca un patrat cu dungi orizontale parea mai ingust si mai inalt decat un patrat identic cu dungi verticale. Informatia a fost folosita in manualul sau de Fiziologie a Opticii (1867), in care sustinea si ca "rochiile cu dungi orizontale, chiar intretaiate in anumite zone, pot face o femeie sa para mai inalta". De atunci, femeile au decis sa evite dungile orizontale.

Haine in dungi

Camasa cu nod Rochie cu cordon Fusta cu pliuri

In 2014, Dr. Peter Thomson, profesor la Universitatea New York, a refacut experimentul prin expunerea a doua desene cu femei identice, una purtand dungi orizontale, iar cealalta dungi verticale. Intrebati care dintre femei li se pare mai grasa, participantii au raspuns ca figura in dungi orizontale este mai subtire decat cea imbrăcata in dungi verticale.

Cea mai recenta descoperire in materie de purtat dungi orizontale spune asa: pentru a nu crea efect de "gros", dungile inchise la culoare trebuie sa fie mult mai inguste decat fundalul alb sau deschis la culoare. Adica: 10% sa ocupe benzile negre si 90% sa fie fundalul.

Sursa Foto Front Page: HTeam

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Haine in dungi vara: cum le porti ca sa te avantajeze.