Xiwang, o fetita de doar doi ani din China, a intrat in moarte cerebrala. Parintiii ei au facut tot posibilul sa fie salvata, au incercat toate tratamentele posibile. In momentul in care au inteles ca nu se mai poate face nimic pentru micuta lor, acestia au decis sa ii doneze organele pentru a salva viata altor copii, informeaza Gandul.

Fotografiile au fost publicate pe internet si au devenit imediat virale. In imagini puteti observa cum tatal isi saruta fiica pentru ultima oara, iar personalul medical face o plecaciune pentru a isi arata respectul fata de decizia parintilor, care au salvat viata a doi copii (pe care nici nu ii cunosteau).

Potrivit sursei mai sus citate, parintii au cheltuit o suma uriasa pentru a plati spitalizarea si tratamentele fiicei lor, iar acum au strans o multime de datorii. Chiar daca foarte multe persoane i-au contactat, oferindu-le bani, acestia au refuzat orice donatie:

“Suntem inca tineri si ne putem intretine. Daca am accepta donatiile ne-am simti ca si cum ne-am vandut copilul.” – a fost mesajul celor doi.

foto prima pagina: Shutterstock.com

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: