Dragostea pe care o daruim mai departe este singura pe care o pastram pentru noi

Intr-o zi toate sentimentele si emotiile au mers pe o insula in vacanta. In functie de natura lor, fiecare se distra de minune. Dintr-o data, a fost facut un avertisment de furtuni iminente si toti au fost sfatuiti sa evacueze insula.

Anuntul a provocat o panica brusca; toti s-au grabit la barcile lor. Chiar si barcutele deteriorate si vechi au fost reparate rapid si folosite de sentimente si emotii.

Cu toate acestea, Dragostea nu a dorit sa fuga prea repede. Nu erau foarte multe de facut, insa voia sa se relaxeze. Imediat ce a vazut cum norii devin tot mai negri si cerul incepe sa se intunece, Dragostea si-a dat seama ca era timpul sa plece. Din pacate, nu mai existau barci si pentru ea.

Pe langa ea a trecut Prosperitatea intr-o barca de lux. Dragostea a strigat: “Prosperitate, ai putea, te rog, sa ma iei si pe mine in barca ta?”

“NU!” – a raspuns Prosperitatea. “Barca mea este plina de posesiuni pretioase, aur si argint. Nu exista loc si pentru tine.”

Un pic mai tarziu, Vanitatea a venit intr-o barca frumoasa. Din nou Dragostea a strigat: “Ai putea sa ma ajuti si pe mine, Vanitate? Am ramas aici si am nevoie de cineva care sa ma duca acasa.”

Vanitatea a raspuns cu aroganta: “Nu, nu te pot lua cu mine. Barca mea se va murdari din cauza picioarelor tale pline de noroi.”

Imediat dupa Vanitate, a ajuns si Durerea in jurul tarmului pe care era prinsa Dragostea. Din nou, Dragostea a strigat dupa ajutor… dar a fost in zahar. “Nu, nu te pot lua cu mine. Sunt atat de trist. Vreau sa fiu singur.” – a raspuns Durerea.

Cand Fericirea a trecut cateva minute mai tarziu, Dragostea a strigat din nou dupa ajutor. Dar Fericire era atat de fericit incat nu s-a mai uitat la nimeni in jur. Nu ii pasa de ceilalti.

Dragostea era tot mai agitata si mai abatuta. Credea ca va muri pe aceasta insula din mijlocul oceanului. Dupa cateva minute, ea a auzit pe cineva strigand catre ea: “Vino, Dragoste, te iau eu cu mine!”

Dragostea nu stia cine este atat de marinimos, insa a sarit in barca, usurata ca va ajunge la un loc sigur.
Imediat ce a urcat in barca, Dragostea l-a intalnit pe Intelepciune. Nedumerit, Dragostea a intrebat:

“Intelepciune, cine este aceasta persoana care a vrut sa ma ajute? Toti au trecut pe langa mine si nu m-au bagat in seama.”

Intelepciune a zambit si raspuns: “Oh, Timpul.”

“Si de ce s-ar opri Timpul sa ma ia si sa ma duca intr-un loc sigur?” – a intrebat Dragostea.

Intelepciune a zambit si a raspuns: “Pentru ca numai Timpul stie adevarata ta maretie si lucrurile frumoase pe care esti capabil sa le faci. Dragoste, tu esti singura care poate aduce pace si fericire in aceasta lume.”

Morala povestii: Atunci cand avem tot ce ne trebuie, trecem cu vederea dragostea. Cand ne simtim importanti, uitam de iubire. Chiar si cand suntem fericiti sau tristi, nu ne gandim la dragoste. Numai cu timpul ne dam seama de cat de importanta este iubirea in viata noastra.

Insa de ce sa asteptam atat de mult? De ce nu acceptam acum dragostea ca parte a vietii noastre?”

autor necunoscut

foto prima pagina: captura Youtube

---