Prietenul lui cel mai bun a murit. Mesajul acestui batranel? O lectie de viata

Prietenul meu a fost impuscat si a murit aseara. Era un barbat care era tot timpul cu zambetul pe buze. Nu pot sa cred ca a plecat de langa noi atat de repede. – a postat un tanar pe internet.

Mesajul lui a devenit viral… iar un batranel s-a gandit sa ii raspunda:

“Uite ce am de zis. Sunt batran… ceea ce inseamna ca am supravietuit (pana acum) si o multime de oameni pe care ii stiam si i-am iubit s-au stins inaintea mea. Am pierdut prieteni, cei mai buni prieteni, cunostinte, colegi, bunici, mama, rude, profesori, mentori, studenti, vecini si o serie de alte persoane. Nu am nici copii si nu-mi pot imagine durerea pe care o simte un parinte cand isi pierde copilul.

As vrea sa iti pot spune ca te obisnuiesti ca oamenii sa moara in jurul tau. La mine nu este asa, eu nu m-am obisnuit. Nici nu vreau sa ma obisnuiesc. Parca pierd o parte din mine de fiecare daca cand cineva este luat de langa mine, indiferent de circumstante. Dar nu vreau sa “nu conteze” pentru mine. Nu vreau sa fie ceva care trece repede. Cicatricele mele sunt o marturie a iubirii si a relatiei pe care am avut-o cu acea persoana. Si daca cicatricea este profunda, asa a fost si iubirea. Asa sa fie.

Cicatricele sunt o marturie a vietii. Cicatricele sunt o dovada ca pot iubi profund si ca pot trai frumos si ca sunt om, ca pot fi ranit, ca inima imi poate fi franta in bucatele… dar, cel mai important, cicatricele sunt o dovada a faptului ca ma pot vindeca, ca traiesc si ca pot continua sa iubesc. Iar tesutul cicatrizat este mai puternic decat ce a fost inainte acolo. Cicatricele sunt o marturie a vietii. Cicatricele sunt urate doar pentru persoanele care nu pot vedea.

In ceea ce priveste durerea, vei afla ca aceasta vine in valuri. In momentul in care nava se scufunda, te ineci… cu toate resturile in jurul tau. Tot ce pluteste in jur iti aduce aminte de frumusetea si de splendoarea navei… insa acum nu mai este. Si tot ce poti face este sa plutesti. Vei gasi unele bucati ale epavei si vei atarna de ele pentru o vreme. Poate e ceva fizic. Poate e o amintire fericita sau o fotografie. Poate este o persoana care si ea este nevoita sa pluteasca. Pentur o vreme tot ce poti face este sa plutesti, sa ramai in viata…

La inceput, valurile sunt de 100 de metri inaltime si te scufunda, fara mila. Ele vin la fiecare zece secunde si nici macar nu iti dau timp pentru a iti tine respiratia. Tot ce poti face este sa lupti pentru a supravietui. Pluteste! Dupa un timp, poate cateva saptamani, poate cateva luni… iti vei da seama ca valurile sunt tot de 100 de metri inaltime, dar uneori te ocolesc. Cand te lovesc, tot te lovesc si te distrug. Dar, chiar si asa, inca respiri, inca functionezi. Niciodata nu vei stii ce va declansa durerea. Poate fi un cantec, o imagine, o intersectie de strada, mirosul unei cafele…. Si valul vine si te loveste. Dar, intre valuri, exista viata. Dupa un timp… si acest timp este diferit pentru noi toti… vei observa ca valuri sunt de doar 80 de metri inaltime… sau 50 de metri. Si in timp ce inca vin, vor continua sa te zdrobeasca. Insa le poti vedea venind si te poti pregati pentru ele. O aniversare, o zi de nastere, Craciunul… Stii cand vin si esti gata sa iti tii respiratia. Si, atunci cand te lovesc, stii intr-un fel ca vei reusi sa iesi la suprafata. Ud leoarca, inca agatat de o bucata mica de epava… dar vei iesi la suprafata.

Invata de la mine, un batran. Valurile nu se opresc niciodata, ele vor continua sa vina. De fapt, intr-un fel, nici nu iti doresti ca acestea sa dispara. Insa inveti sa supravietuiesti. Si alte valuri vor veni. Si vei supravietui. Daca esti norocos, vei avea o multime de cicatrici de la o multime de persoane pe care le iubesti. Si o multime de epave…"

foto prima pagina: Catalin Petolea, Shutterstock

---