Sunt mama a trei copii (14, 12 si 3 ani) si recent mi-am luat diploma de facultate. Ultimul curs a fost de Sociologie. Profesorul a fost absolut fermecat de toate calitatile pe care mi le doresc la fiecare persoana. Ultimul proiect pe care a trebuit sa il facem s-a numit "ZAMBET". Clasa a fost rugata sa iasa in oras si sa zambeasca la trei persoane, apoi sa documenteze reactiile acestora.

7 Lectii de viata puternice invatate din Alchimistul

Din fire sunt foarte prietenoasa si intotdeauna zambesc oamenilor necunoscuti si spun "Buna". Asa ca am crezut ca acest proiect va fi destul de usor pentru mine. La scurt timp dupa ce am primit proiectul, sotul meu si cel mai mic copil am mers intr-o dimineata sa luam micul dejun la un restaurant. Acesta era modul nostru de a petrece timp frumos in compania celui mic. Am stat in picioare la coada asteptand sa comandam ceva de mancare cand, dintr-o data, toata lumea din jurul nostru a inceput sa se retraga... chiar si sotul meu a facut asta.

Eu nu m-am miscat nici macar un centimetru; un sentiment coplesitor de panica m-a luat cand m-am intors sa vad de ce toti s-au dat deoparte. Un miros oribil de corp murdar a venit in spatele meu... erau doi oameni fara adapost..Asa cum ma uitam in jos, la omul scund care statea aproape de mine, el era cu zambetul pe buze. Ochii albastri erau plini de lumina... cauta sa fie acceptat. El a spus "Buna ziua", apoi a numarat cateva monede pe care sigur le stransese de pe strada. Al doilea om statea in spatele prietenului sau; mi-am dat seama ca acesta avea o problema psihica. Mi-am tinut lacrimile in timp ce stateam acolo cu ei. Tanara de la ghiseu i-a intrebat ce vor.

Primul barbat a spus "Doar cafea, domnisoara!"... pentru ca era singurul lucru pe care si-l puteau permite (In cazul in care voiau sa stea in restaurant sa se incalzeasca, trebuia sa cumpere ceva. Ei voiau doar sa se incalzeasca).

Apoi mi-am dat seama ca imi este mila de ei... mi-au dat lacrimile. Atunci mi-am dat seama ca toti ochii din restaurant ma priveau. Am zambit si am cerut tinerei din spatele tejghelei sa imi dea in plus 2 portii de mic dejun pe tavi separate. Apoi i-am cautat cu privirea, cei doi barbati se asezasera la o masa din spatele restaurantului. Am pus tavile pe masa si am pus mana pe mana rece a barbatului cu ochii albastri. Cu ochii in lacrimi s-a uitat la mine si mi-a spus "Va multumesc".

"Eu nu am facut acest lucru pentru mine. Dumnezeu este aici, lucreaza prin mine pentru a va da speranta." - i-am marturisit. Am inceput sa plang cand am mers si m-am asezat la masa pe care o alesese sotul meu. Cand m-am asezat langa familia mea, sotul meu m-a luat de mana si mi-a spus "Acesta este motivul pentru care Dumnezeu te-a scos in calea mea... ca sa imi dea speranta."

Ne-am tinut de mana pentru un moment si mi-am dat seama ca putem face ceva pentru a schimba aceasta lume urata. Nu suntem enoriasi, dar suntem credintiosi.

M-am intors la facultate cu aceasta poveste scrisa... Era proiectul meu si profesorul l-a citit. Apoi s-a uitat la mine si m-a intrebat: "Pot sa impartasesc asta?".

Am dat din cap incet... El a inceput sa citeasca. In felul meu am reusit sa dau o lectie celor de la restaurant, fiului meu si fiecarui suflet din clasa. Am terminat facultatea cu una dintre cele mai mari lectii pe care le-as invata vreodata: ACCEPTAREA.

sursa material: sophos.com

foto prima pagina: pixabay.com

15 Lectii de viata de la Rumi pentru a reduce stresul in perioada sarbatorilor
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: