O femeie a ras de ea pentru ca avea parul vopsit. Raspunsul tinerei? GENIAL

Dupa ce mi-am terminat treaba la munca, m-am dus la supermarket sa fac cateva cumparaturi. In timp ce scana produsele de pe banda, casiera s-a uitat la numele meu de pe halat si m-a intrebat: "Si, ce faci la munca ta?"

Eu am raspuns: "Sunt asistenta medicala."

Ea a continuat amuzata: "Sunt surprinsa ca te-au lasat sa lucrezi intr-un spital asa. Ce cred pacientii despre parul tau?"

Apoi s-a uitat la doamnele mai in varsta care erau la coada in spatele meu si le-a intrebat: "Ce credeti despre parul ei?"

O batranica draguta mi-a zambit, apoi a spus: "Nu am nimic impotriva ta, draga mea. Numai ca eu nu m-as face niciodata asa."

Apoi casiera a continuat sa comenteze faptul ca mi s-a permis sa lucrez intr-un spital, cand nici macar intr-un fast food proprietarii nu accepta fete care sa arate asa.

Ei bine, iata ce cred eu. Nu imi amintesc vreun moment in care culoarea parului meu m-a impiedicat sa ofer un tratament pentru a salva viata unuia dintre pacientii meu. Tatuajele mele nu i-au impiedicat sa ma tina de mana pentru ca erau speriati si plangeau pentru ca boala Alzheimer le-a furat amintirile. Piercing-urile multiple din ureche nu mi-au stat in cale cand le-am ascultat povestile sau ultimele dorinte ale oamenilor aflati pe moarte. Piercing-ul din limba mea nu m-a tinut de la a spune cuvinte de incurajare unui pacient diagnosticat cu o boala severa sau unei familii indurerate.

Asa ca, va rog, explicati-mi modul in care aspectul meu este asociat cu dispozitia mea, cu veselia mea, cu inima mea, cu zambetul meu... de ce nu ar trebui sa lucrez intr-un spital si, cel mai important, de ce nu mi-as putea face asa cum trebuie treaba?

sursa material + foto interior si prima pagina: Mary Walls Penney, Facebook