Ceva foarte ciudat s-a intamplat pe parcursul a 26 de ani de casatorie. Parintii mei au imbatranit. Copiii nostri sunt gata sa paraseasca cuibul. Dar eu nu am imbatranit. Stiu ca anii au trecut pentru ca deja simt ce am pierdut. Au apus timpurile in care purtam fuste mini si pantofi cu platforma. A disparut si fata care accepta orice provocare. Dar, intr-un oarecare fel, se pare ca timpul a stat in loc pentru mine. Si zic asta pentru ca in ochii sotului meu... eu inca sunt si voi fi intotdeauna... de 18 ani, fix ca atunci cand ne-am cunoscut.

Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!

El inca imi zice "Iubirea mea", inca ma saruta seara inainte de culcare si dimineata imediat ce s-a trezit. Inca ne tinem de mana cand mergem pe strada, inca ne spunem "Te iubesc" de cateva ori pe zi, inca ma trezesc cu flori intr-o zi oarecare si inca vine si ma ia in brate cand se intoarce de la munca.

"Ce bine ai arata tu imbracata asa!" - imi spune el, aratand cu privirea spre o fata frumoasa care se plimba prin mall. Ea avea parul blond, care ii ajungea pana la mijlocul spatelui si purta un maieut decoltat si o pereche de pantaloni de blugi scurti. Aaaa... v-am spus ca aceasta fata are vreo 20 de ani?

Am vrut sa rad... sa rad tare, in hohote. Insa m-am oprit. Pentru ca in ochii lui ma simt inca tanara, ma simt nemuritoare... ma simt femeie.

In fiecare an, la sfarsitul lunii septembrie, mergem impreuna intr-o excursie la munte. Doar noi doi. Ne plimbam pe carari uitate, in timp ce altii de varsta noastra se opresc si se odihnesc pe banci. Ne dam in masinute, in tiribombe, ne holbam pe la tarabe desi niciodata nu cumparam nimic, mancam porumb copt si vata de zahar pe bat... Suntem ca doi adolescenti insa ne simtim minunat impreuna.

Uneori ma intreb daca isi da seama ca am trecut de patru decenii... ca cei doi copii ai nostri ar putea avea proprii lor copii. Oare nu imi vede firele de par alb? Liniile mari din jurul ochilor mei? Oare el simte nesiguranta mea? Oare imi aude cum imi troznesc genunchii cand ii indoi? Ma uit la el... si il vad cum se uita la mine... cu ochi tineri, jucausi, plini de pasiuni. Si imi dau seama ca pentru el sunt tot femeia de care s-a indragostit si ca nu am imbatranit nici macar o secunda.

Oare unde vom fi peste alte patru decenii? Stiu ca vom fi tot impreuna, insa unde vom fi? Cum vom fi? Oare vom sta intr-un azil de batrani? Oare vom locui cu copiii nostri? Cumva... aceste imagini nu se incadreaza in tabloul meu. O singura imagine este constanta si foarte limpede: imi inchid ochii si ma uit mai departe in viitor... si il vad, ma vad pe mine... vad un cuplu: un batranel si batranica lui. Eu am par alb. Fata lui este plina de riduri. Nu stam in fata unei cladiri privind cum totul trece... In schimb, suntem intr-o tiribomba inalta, ne tinem de mana si impartim o vata de zahar pe bat sub luna unei seri racoroase de septembrie.

sursa material: Shari Cohen, Chicken Soup for the Soul

foto prima pagina: Air Images, Shutterstock

7 Lectii de viata puternice invatate din Alchimistul
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: