Setari Cookie-uri

UniCredit Bank anunță 60 de noi absolvenți ai Academiei Minților Creative și extinderea programului în Timișoara și Cluj-Napoca

Cea de-a treia ediție a Academiei Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank a ajuns la final.

comunicat de presa

Timp de 4 zile, antreprenorii au participat la cursuri intensive susținute de către peste 20 de mentori, profesioniști din domenii relevante mediului de afaceri.

În Marea Britanie, industriile creative generează venituri de peste 90 miliarde de lire din produsul intern brut. În schimb, în România antreprenoriatul creativ este o Cenușăreasă a economiei locale. Noi credem că antreprenorii creativi pot fi un motor de creștere al economiei locale. Acesta e motivul pentru care am pus bazele Platformei Minților Creative, cel mai mare program educațional din România care susține afacerile creative și mințile din spatele lor. O platformă care oferă educație, susținere și vizibilitate celor care au curajul să facă lucrurile altfel. Iar pentru ca un număr cât mai mare de antreprenori să aibă acces la know-how, anul acesta vom organiza Academia Minților Creative și în Timișoara și Cluj.” a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank.

Citește și:

Înscrierile pentru edițiile următoare ale Academiei Minților Creative, din București, dar și din țară, sunt deschise aici

Printre mentorii din partea UniCredit Bank s-a numărat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank: "Academia Minților Creative este un proiect creat de la 0, bazat pe experiența practicienilor și pornind de la modul de funcționare al antreprenorilor creativi. Este o școală pe bune, cu sfaturi oferite nu din cărți, ci bazată pe experiența extinsă a mentorilor, specialiști în domenii necesare unui antreprenor precum strategie de business, legislație, fiscalitate modalități de finanțare, markeing sau recrutare. De asemenea, am abordat subiecte sensibile, precum motivele pentru care un business poate eșua și cum acestea pot fi evitate sau ce transformă o afacere într-una de succes în mediul online. În cadrul workshop-urilor, cursanții au lucrat aplicat pe situatii reale, iar la masterclass-uri au abordat subiecte relevante pentru orice stadiu al afacerii. Ne bucurăm că am susținut în dezvoltarea afacerilor lor încă 60 antreprenori care se alătură celor 100 de absolvenți ai Academiei Minților Creative de anul trecut.”

Citește și:

Cursanții acestei ediții au fost antreprenori creativi la început de drum, dar și cu afaceri existente, pe care își doresc să le extindă. Afacerile acestora vizează domenii variate: de la design și dezvoltare de produs la IT&C, producție foto-video, galerii de artă, organizare de evenimente, bucătărie vegetariană, arhitectură sau hoteluri pentru animale de companie.

Carina Sava, de la Mastering the Music Business, brandul care organizează prima conferință din România pe teme de industrie muzicală, descrie experiența în Academie: "Cred că oricine are sau își dorește să dezvolte un business ar trebui sa participe la Academia Minților Creative. Pentru mine, experiența a fost extraordinară. Dincolo de informațiile tehnice pe care le-am acumulat, am învațat mai multe despre mine și despre felul în care mă raportez la propriul business. Mi-a placut mai ales echilibrul dintre sfaturile practice, reale, “pe bune” și nota optimistă, inspirațională pe care mentorii au avut-o. O altă surpriză plăcută a venit din partea colegilor cursanți, printre care am regăsit oameni creativi și extrem de curajoși, din domenii foarte diverse dar și posibili viitori colaboratori.

Citește și:

Academia Minților Creative este un program de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Alături de platforma Romanian Stories, Barometrul Minților Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor și perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minților Creative, Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, Academia face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a industriilor creative din România.

Vizionare placuta


Kudika
20 Aprilie 2018
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.