Setari Cookie-uri

Cum să lucrezi mai eficient în casă. 5 noi electrocasnice care îți vor face viața mai ușoară

Datorită tehnologiei moderne, sarcinile de menținere a locuinței au devenit mult mai comode și rapide.

electrocasnice
Acasă este locul în care ne încărcăm bateriile și ne pregătim pentru o nouă zi. Pentru fiecare dintre noi, propria locuință reprezintă o oază de liniște, în care ne odihnim și facem ce ne place. Din păcate, acasă este și locul în care ne așteaptă rufe și vase murdare, pardoseli care trebuiesc curățate și spălate, suprafețe care trebuie șterse de praf și lucruri pe care să le pui la loc.

Cu toții știm cât de important este să avem o casă bine organizată și echipată. Locuința ta trebuie să fie cel mai confortabil loc și un spațiu în care să îți poți desfășura activitățile cât mai eficient. Datorită tehnologiei moderne, sarcinile de menținere a locuinței au devenit mult mai comode și rapide.

De aceea, trebuie să ne echipăm casa în pas cu tehnologia, și astfel vom avea mai mult timp și energie pentru a desfășura activitățile care ne fac plăcere cu adevărat. Așa cum mașina de spălat rufe, robotul de bucătărie și cafetiera îți fac ziua mai simplă, așa îți pot schimba viața și următoarele electrocasnice:

Citește și:

Uscătorul de rufe

Chiar dacă a fost lansat pe piață acum mulți ani, lipsește din majoritatea locuințelor din România. Achiziționarea unui uscător de rufe este însă următorul pas atunci când deții o mașină de spălat. Chiar dacă au un cost mai mare decât suporturile de rufe, uscatoarele de rufe vin cu avantaje care îți vor ușura viața considerabil.

Cel mai mare avantaj este posibilitatea de a avea rufe uscate în maxim două ore. Astfel, nu te vei mai îngrijora niciodată că bluza pe care vrei să o porți mâine nu se va usca la timp. De asemenea, vei avea o casă mult mai organizată și plăcută estetic. În locul unor haine înșirate pe suport la uscat pentru câteva zile, vei avea un aparat modern, care nu ocupă mult spațiu. De asemenea, efortul depus întinzând și călcând rufele este redus semnificativ. Uscătoarele de rufe sunt create pentru a evita mototolirea hainelor.

Citește și:

Termostatul inteligent

Unul dintre aparatele electrocasnice inteligente pe care trebuie să le iei în considerare pentru casa ta este un termostat. Mai ales dacă vrei să economisești bani, trebuie să investești într-un termostat inteligent. Creat pentru economisirea consumului de gaz, acesta este conectat la telefonul tău, pentru ca tu să ai mai mult control asupra temperaturii.

În ciuda costului mai ridicat, termostatele inteligente sunt considerate cele mai avantajoase. În medie, datorită banilor economisiți prin utilizarea unui astfel de termostat, costurile inițiale sunt acoperite în maximum doi ani. Acesta își setează temperatura atât după vremea de afară, cât și după activitățile tale. De asemenea, poți controla temperatura de la kilometri distanță datorită aplicației de pe telefonul mobil.

Citește și:

Iluminarea modernă

Becurile inteligente pot fi puse filamentele obișnuite și nu au nevoie de alte modificări, potrivit ZDnet. Ca în cazul tuturor electrocasnicelor inteligente, ai nevoie să îți instalezi o aplicație prin intermediul căreia poți aprinde, stinge sau micșora cantitatea de lumină oferită de becuri. Pe lângă aplicație, becurile inteligente au nevoie de un dispozitiv care trebuie conectat la internet.

Aspiratorul robot

Imaginează-ți cum e să ai pardoseli veșnic curate, fără că tu să trebuiască să aspiri sau să mături. Așa va arăta viața ta dacă îți vei achiziționa un aspirator robot. Acesta poate fi programat să curețe pardoselile și covoarele cât timp ești la serviciu. Pe lângă timpul și energia câștigată, un alt avantaj al aspiratorului inteligent este dimensiunea. Dacă nu ai suficient spațiu de stocare pentru un aspirator tradițional, un aspirator inteligent este perfect pentru tine.

Citește și:

Mopul robot

Partenerul aspiratorului robot, mopul inteligent îți va curîța pardoselile fără să fie nevoie de ajutorul tău; doar trebuie programat și îți va curăța podeaua atunci când ești plecată. Acesta este mai compact decât un mop tradițional și mai ușor de folosit. Datorită funcțiilor sale moderne, mopul robot îți va curăța suprafețele mai bine decât un mop clasic.

Sursă foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
9 Mai 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.