Setari Cookie-uri

Cristina Neagu, Cătălina Ponor, Carmen Brumă și Mihai Petre au strigat tare: ”Start la mișcare cu Tedi!”

La Şcoala Gimnazială "Ing. Gheorghe Pănculescu" din Vălenii de Munte a avut loc un regal de activități sportive. Toate realizate cu un singur scop: acela de a promova mișcarea în rândul copiilor, principalul obiectiv pe care Tedi și l-a propus cu programul ”Start la mișcare!”.

Comunicat de presă

Meciuri de handbal, lecții de gimnastică, de mișcare, nutriție și dans au fost desfășurate de aproape 300 de copii în prezența Cristinei Neagu, declarată cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015, 2016 și ambasadorul programului, a îndrăgitei gimnaste, campioană olimpică, Cătălina Ponor, a lui Carmen Brumă, realizator de televiziune și a lui Mihai Petre, cunoscut dansator.

Campanie start la miscare cu Tedi

Campania ”Start la mișcare cu Tedi” a fost demarată în decembrie 2017 printr-un spot TV care o are în centrul acțiunii pe handbalista Cristina Neagu. În ultima lună au fost organizate vizite în școli iar până la finalul anului școlar 2017-2018 vor urma și altele. Vizitele în școli vor continua și în următorul an școlar, iar pe perioada vacanței de vară Tedi se va implica în mai multe acțiuni sportive pentru copii.

Citește și:

Compania Maspex Romania se implică de mai mult timp în acțiuni care vizează stimularea copiilor pentru practicarea sportului și a mișcării. Conștientizând importanța sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici, compania desfășoară, prin brandurile Tymbark și Tedi, programe sociale prin care copiii sunt încurajați să facă multă mișcare și să acorde, totodată, atenție tuturor sporturilor.

Prezența la Vălenii de Munte a Cristinei Neagu, a Cătălinei Ponor, a lui Carmen Brumă și a lui Mihai Petre ca reprezentanți ai unor domenii sportive diverse, nu a fost una întâmplătoare. Maspex Romania are în derulare de mai mult timp proiecte sociale în care componenta sportivă este predominantă. Ne dorim să stimulăm copiii (și, de ce nu, și adulții) să facă mișcare. Acesta este punctul principal de plecare al tuturor acțiunilor noastre de acest gen. Iar ”mixul” de care aminteam mai sus are la bază faptul că ne-am propus să îndreptăm atenția copiilor și spre alte sporturi. Avem sportivi de valoare, cu performanțe uluitoare la activ care pot fi adevărate modele pentru cei mici. Tocmai de aceea, am căutat să-i cooptăm în proiectele noastre pe cei prezenți acum alături de mine, astfel încât împreună să transmitem mesajul că mișcarea este importantă iar fiecare sport are valorile și satisfacțiile lui.”, a declarat Mihaela Greluș, Director de Marketing Maspex România.

Citește și:

Campanie start la miscare cu Tedi

Mi-am propus de ceva timp să ma implic în proiecte legate de educație prin sport. Și m-am bucurat când am primit propunerea de a fi Ambasadorul programului ”Start la mișcare cu Tedi! Această campanie își propune să determine copiii să facă mișcare. Totodată, vrem să fie și un mesaj pentru părinți să-ți susțină copiii să facă sport. Eu practic handbal de 18 ani și cred că sportul formează caractere, dezvoltă personalitatea. Din punctul meu de vedere sportul înseamnă disciplină, perseverență, inclusiv să devii mai sociabil pentru că întâlnești oameni noi și înveți să interacționezi”, a declarat handbalista Cristina Neagu.

Campanie start la miscare cu Tedi

Mă bucur nespus să văd persoane care se implică în astfel de campanii. Începând gimnastica la 4 ani, eu nu am avut timp să ies afară cu copiii să mă joc. Din păcate, văd că în ziua de astază copiii nu mai tânjesc după acest lucru ci tânjesc mai mult după calculatoare, televizor, telefoane. Îmi doresc din tot sulfetul ca părinții să încerce să îndrume acești copii nu neapărat la performanță dar la mișcare în general. Mișcarea este foarte importantă din toate punctele de vedere căci te ajută să te dezvolți atât fizic cât și psihic. Te învață să fii ambițios, să treci peste probleme”, a declarat gimnasta Cătălina Ponor.

Citește și:

Îi felicit pe organizatori pentru această campanie al cărei obiectiv este acela de a implementa mișcarea și alimentația echilibrată în rândul copiilor dar și în rândul adulților. Pentru că este important ca adulții să dea startul la mișcare și la trăitul sănătos. Cred că cei mici au nevoie de exemple reale și concrete. Din câte știu eu, unul din 4 copii are probleme cu excesul de kilograme și sper că povestea mea, care s-a transformat în una pozitivă, să fie o sursă de inspirație sau măcar un ghidaj pentru cei care se confruntă cu această problemă sau pentru cei care vor să prevină apariția ei", a declarat Carmen Brumă.

Campanie start la miscare cu Tedi

Ce mă interesează cel mai mult este să întâlnesc oameni fericiți iar în cazul nostru, concret legat de acest proiect, să văd copii în formă și fericiți. Pentru asta, un factor foarte important care ne ajută să fim mai buni, mai fericiți și, implicit, mai sănătoși, este mișcarea. Dar aceasta depinde educație. Educația, pentru mine, schimbă fața societății. Eu, făcând dans sportiv, care este la granița dintre sport și artă, simt că misiunea mea să le încurajez pe amândouă iar când e vorba de copii, sunt cu atât mai bucuros să le împărtășesc din propriile experiențe și să încerc să-i motivez. Încerc s-o fac printr-o metodă nouă prin care copiii învață să facă mișcare și să danseze jucându-se, astfel încât totul să pară facil și distractiv. Din experiență, am constat că e foarte important momentul în care copiii intră în contact cu mișcarea. Acesta trebuie să fie deosebit de plăcut, de distractiv, care să le creeze această motivație naturală de a continua. Acesta este scopul meu. Cred în el, cred în copii care au zâmbetul pe buze”, a declarat Mihai Petre.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
22 Mai 2018
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.