Setari Cookie-uri

Lild reunește în muzeul bucatelor ascunse gustul și poveștile rețetelor românești de odinioară

În perioada 13-29 septembrie, Lidl deschide în București, pe Calea Victoriei Nr. 46, Muzeul Bucatelor Ascunse, o expoziție gastronomică temporară ce își propune să conserve tradițiile culinare, prin intermediul rețetelor autentic românești.

Comunicat de presă

Muzeul Bucatelor Ascunse reunește rețete ale unor preparate specifice diferitelor zone ale României, descoperite de Lidl în încercarea de a identifica un nou produs care să ajungă în magazinele sale, sub brandul Cămara Noastră. Lidl a fost primul retailer din România care a dezvoltat un produs nou împreună cu unul dintre clienții săi și care, după rețeta originală a unei gospodine, a produs la scară industrială un preparat care până atunci a fost produs doar artizanal: pelteaua de gutui.

Lidl Romania

La începutul acestui an, retailerul și-a propus să aducă din nou în magazine un astfel de produs, motiv pentru care în luna martie, a lansat o nouă ediție a campaniei Căutătorii de Cămări, invitându-i pe români să trimită rețete ale unor preparate specifice anumitor zone ale țării, uitate sau prea puțin cunoscute în alte regiuni. Rețeta câștigătoare, care va deveni un nou produs Cămara Noastră, va fi anunțată în luna octombrie.

Citește și:

În timpul campaniei, Chef Florin Dumitrescu și Andrei Aradits au degustat o mulțime de preparate autentice, pregătite după rețete vechi românești. Pe toate acestea, Lidl le-a reunit într-o expoziție temporară interactivă dedicată tradițiilor culinare, Muzeul Bucatelor Ascunse. Muzeul își propune să conserve tradițiile culinare din ce în ce mai puțin păstrate și să aducă românii mai aproape de gustul autentic și de istoria preparatelor cu specific românesc.

Pentru a provoca toate simțurile în descoperirea tradițiilor culinare de odinioară, muzeul recreează atmosfera de altă dată, îmbinând elementele autentice de decor și tehnologia modernă, în cele două secțiuni principale – zona educațională și zona de degustare.

Citește și:

Muzeul Bucatelor Ascunse poate fi vizitat în București, între 13 și 29 septembrie, perioadă în care se vor desfășura zilnic mai multe tururi ghidate. Cei care își doresc să descopere bucătăria românească de odinioară își pot rezerva locul la unul dintre tururi, pe surprize.lidl.ro/camaranoastra/inscriere.

În prima parte a vizitei la muzeu, invitații vor descoperi modalitățile străvechi în care era prelucrat, manual, unul dintre ingredientele de bază ale bucătăriei românești, dar și poveștile ilustate ale rețetelor găsite de Căutătorii de Cămări, completate de indicațiile ghidului. La finalul turului, vizitatorii pot degusta bucate de tradiție din diferite zone ale țării, într-un cadru specific fiecărei regiuni.

Citește și:

Călătoria Căutătorilor de Cămări prin țară poate fi urmărită pe canalul de YouTube Lidl România și pe contul de Instagram Lidl România.

Despre Cămara Noastră

Cămara Noastră este marca proprie creată de Lidl pentru a celebra gustul autentic românesc. Realizate împreună cu cei mai buni furnizori autohtoni, după rețete românești, produsele Cămara Noastră respectă nu doar tradiția, ci și cele mai înalte standarde de calitate.

Vizionare placuta


Kudika
12 Septembrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.