Setari Cookie-uri

Campania door to door de informare și vaccinare ROR la Strehaia, judetul Mehedinți

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, a organizat o campanie de informare și vaccinare în județul Mehedinți, cu sprijinul autorităților județene și locale. În cadrul campaniei de la Strehaia au avut loc astăzi o serie de acțiuni la care a participat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, împreună cu reprezentanții celor două organizații partenere.

Comunicat de presă

La acțiunea de astăzi au fost prezenți și reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică din opt județe învecinate.

“Așa cum am promis, vom continuă campaniile door to door în cât mai multe comunități din țară. Campania de la Strehaia este un exemplu practic care poate fi replicat în județele din Sud-Vestul României. Acest gen de acțiuni trebuie realizate la nivelul întregii țări. Fiecare copil care intră în contact cu rujeolă o poate transmite celor care nu sunt protejați, inclusiv copii prea mici pentru a fi vaccinați sau copii care nu pot fi vaccinați din cauza unor condiții medicale preexistete. Alegând vaccinarea, părinții protejează nu doar sănătatea copiilor lor, ci contribuie și la protejarea altor copii care nu pot fi vaccinați”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.

Citește și:

Vaccin rujeola

La Liceul Tehnologic Matei Basarab din Strehaia a fost organizat un centru de informare pentru părinți privind beneficiile vaccinării și un centru de vaccinare, unde medicii de familie din Strehaia împreună cu medici voluntari au consultat și vaccinat copiii.

În cadrul sesiunilor de informare, o echipă de specialiști formată din medic de familie, medic epidemiolog și psiholog a prezentat părinților informații cu privire la beneficiile vaccinari și riscurile nevaccinarii și a răspuns întrebărilor adresate de părinți.

Campania door to door, de informare și educare a părinților cu privire la vaccinare, precum și de creștere a gradului de vaccinare în rândul comunităților vulnerabile, inițiată de Ministerul Sănătății, a demarat în orașul Strehaia și în localitatea Plopi din județul Mehedinți în urmă cu o lună.

Citește și:

În luna septembrie, echipe formate din personalul Direcției de Sănătate Publică împreună cu asistenții medicali comunitari și școlari și medicii de familie pe listele cărora figurează copiii restantieri la vaccinare au vizitat peste 164 de familii din Strehaia și 46 de familii din localitatea Plopi. În urmă acestor acțiuni, au fost vaccinați peste 90 de copii. Astăzi peste 60 de părinți participă la sesiunile de informare pentru a lua cea mai bună decizie pentru copiii lor.

“Trebuie să ne asigurăm că fiecare copil din România beneficiază de protecție împotriva bolilor ce pot fi prevenite, cum ar fi pojarul. Cea mai bună metodă de prevenție este vaccinarea. Atunci când părinții cunosc beneficiile dovedite ale vaccinării, decid să-și vaccineze gratuit copiii la medicul de familie. Din experiența pe care UNICEF o are atât pe plan local, cât și internațional, știm că este posibil să creștem numărul copiilor vacinați prin campanii de recuperare realizate în parteneriat cu Ministerul Sănătății, reprezentați ai comunităților, dar și specialiști cum ar fi asistenții medicali și mediatorii sanitari”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentantul Adjunct al UNICEF în România.

Citește și:

În urma campaniei desfășurate în cele două comunități din județul Mehedinți, rată de acoperire vaccinală a crescut în interval de o luna, astfel:

- În Strehaia, rată de vaccinare era de 11,3% la 1 septembrie și a crescut până astăzi la 60%. În urmă campaniei care se desfășoară astăzi la Strehaia, sperăm că rată de vaccinare să urce până la peste 90%.

- În satul Plopi, comună Tâmna, rată de vaccinare înregistrată la 1 septembrie era de 6,9% și a crescut astăzi la 97%.

Specialiștii din Direcțiile de Sănătate Publică prezenți astăzi la Strehaia au primit o serie de materiale pe care le pot folosi ca suport în campaniile pe care le vor desfășura în următoarea perioadă: afișe de promovare a vaccinării, un material video despre importanța vaccinării și o prezentare suport pentru echipele de specialiști care vor informa populația despre beneficiile vaccinării.

Citește și:

Participant la campanie, Dr. Miljana Grbic, Biroul OMS România, a declarat: “Rujeolă este extrem de contagioasă iar virusul continuă să se răspândească în România. Ca să oprim răspândirea rujeolei și să prevenim alte epidemii, cel puțîn 95% dintre copii care pot fi vaccinați trebuie aduși la medic. Riscul izbucnirii unei epidemii crește cu fiecare persoană care ratează o vaccinare de rutină. Că să prevenim îmbolnăvirile și focarele în rândul copiilor, părinții trebuie informați despre beneficiile vaccinării și trebuie să urmeze sfatul medicului de familie privind vaccinarea copiilor cu toate vaccinurile de rutină, conform calendarului național de vaccinare”.

sursa foto front page: shutterstock/by panpilai paipa

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Octombrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.