Setari Cookie-uri

Rompetrol continuă parteneriatul cu Fundația pentru SMURD pentru salvarea de vieți

KMG International continuă să sprijine activitatea medicală de urgență a SMURD, la nivel național, prin oferirea de resurse pentru trainingul salvatorilor. Astfel, Grupul a achiziționat și donat două centre mobile de instruire, pe structura unor automobile tip furgonetă, pentru derularea programelor de formare și pregătire în descarcerare și asistență medicală de urgență destinate paramedicilor SMURD. Valoarea sprijinul oferit este de 100,000 USD.

Comunicat de presă

“Nevoile sistemului public de sănătate sunt în continuă creștere și credem în datoria noastră socială de a contribui la dezvoltarea țării și de a acorda asistență medicală de calitate celor care au nevoie. Această inițiativă vine ca o continuare a angajamentului pe care ni l-am asumat în 2009, când am inițiat și colaborarea cu SMURD și un program de granturi destinate sectorului medical. În ultimii ani am alocat peste 5 milioane USD pentru sănătate” – Alexey Golovin, VP, KMG International.

Smurd

Cele două centre mobile de formare sunt dotate cu întreaga bază materială pentru desfășurarea în condiții optime a activităților didactice pentru grupe de 16 persoane, respectiv manechine avansate de instruire, simulatoare ale corpului omenesc, defibrilatoare, resuscitatoare siliconice, echipamente de extracţie pacient din zone dificile, rucsace medicale de primă intervenţie şi stabilizare a pacientului şi echipamente IT moderne.

“Prin intermediul acestui proiect vom contribui la dezvoltarea activităţii de formare continuă a personalului din cadrul SMURD şi vom realiza încă un pas foarte important din viziunea de a duce activitatea de pregătire mai aproape de oameni şi de a avea un sistem de urgenţă integrat, alcătuit din specialişti foarte bine pregătiţi şi instruiţi periodic la cele mai înalte standarde din domeniu. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără susţinerea acordată de partenerul nostru, KMG International, respectiv populaţia, care a ales să directioneze 2% pentru Fundatia pentru SMURD. Apreciem fiecare susţinere acordată pentru că, în final, este important să amintim că … Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă!” - a declarat Raed Arafat, Președintele Consiliului Director al Fundației pentru SMURD.

Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centrele mobile de instruire vor fi alocate logistic regiunii Centru şi Bucureşti-Ilfov, iar activitatea de instruire SMURD se va desfăsura cu ajutorul unui numar de peste 10 formatori în toate judeţele limitrofe (Târgu-Mureș, Harghita, Sibiu, Alba, Braşov, Bitriţa-Năsăud, respectiv Bucureşti-Ilfov), dar şi în alte regiuni cum ar fi Prahova, Constanţa, Craiova, Galați sau Iaşi.

Smurd

Cele 2 centre mobile de training sunt prezentate pentru prima dată, înainte de intrarea lor oficială în activitate, elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a din Blejoi, Prahova. 120 de elevi de la școlile din comună vor beneficia de un curs de prim-ajutor oferit de formatorii SMURD.

“De priceperea celui care acordă primul ajutor depinde, în mare măsură, viața unei persoane aflate în pericol. Cum educația medicală începe în școli, mă bucur că putem oferi copiilor din comunitatea noastră aceste cursuri de prim-ajutor acordate de formatorii SMURD” – Adrian Dumitru, Primar al Comunei Blejoi.

În ultimii 10 ani, sprijinul KMG International oferit SMURD a constat în carburant JetA1 pentru elicopterele aero-medicale, uniforme pentru voluntari (peste 750 la nivel național), un echipament ECMO mobil pentru a susține funcțiile respitorii și cardiace ale pacienților în timpul transportului acestora de către echipajele SMURD, etc.

Grupul KMG International a investit peste 8 milioane de dolari în proiecte de dezvoltare a comunităților la nivel național în ultimii ani, cu un număr total de peste 300.000 de beneficiari. Investițiile în sectorul medical, una dintre direcțiile strategice ale grupului, au vizat reabilitarea secțiilor și dotarea cu echipamente medicale a 60 de unități medicale din țară.

Vizionare placuta


Kudika
25 Octombrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.