Setari Cookie-uri

Mașina second-hand: Cum să o alegi pe cea mai bună pentru tine în 5 pași

Câteva sfaturi pentru a alege cea mai bună variantă pe patru roți pentru tine în cinci pași simpli.

masina

Știm cât de greu poate fi să găsești mașina ideală pentru tine, al cărei preț, chiar dacă este vorba despre un autoturism rulat, să fie bine întreținută și nici să nu coste o avere. Mai suntem conștienți și de faptul că piața de mașini second-hand este una extinsă, însă asta ne îngreunează și mai mult procesul de căutare. De aceea ne-am gândit că ți-ar prinde bine câteva sfaturi pentru a alege cea mai bună variantă pe patru roți pentru tine în cinci pași simpli. Iată ce va trebui să faci!

Pasul 1 - Nu depăși bugetul

Chiar dacă tentația e mare, rămâi cu picioarele pe pământ și nu te orienta la mai mult de cât îți permite bugetul. Chiar dacă vei găsi mașini mai vechi decât anul de fabricare la care visai tu sau chiar dacă nu întâlnești toate elementele pe care îți doreai să le bifezi în materie de specificații sau dotări, rămâi în marja de preț pe care ți-o poți permite. Altfel, dacă vei împrumuta bani pentru a cumpăra o mașină pe care nu ți-o permiți s-ar putea să realizezi acest lucru prea târziu, când vei fi achiziționat autoturismul care îți va consuma cea mai mare parte a veniturilor.

Citește și:

Pasul 2 - Nu merge singur să vezi mașina

În situația în care ai o pasiune pentru mașini atât de mare încât să cunoști foarte bine toate datele tehnice și mecanice ale unui autoturism, ignoră acest sfat. În caz contrar, asigură-te că mergi împreună cu un prieten priceput sau un mecanic auto în care ai încredere și care îți poate spune chiar și ascultând motorul dacă mașina din fața ta este ceea ce cauți cu adevărat sau nu. Tot el îți poate sugera ce piese auto online să îți comanzi pentru a remedia posibilele nereguli minore pe care le-ar putea sesiza. Cel mai bine ar fi să ajungi cu mașina la un dealer autorizat care îți poate spune tot istoricul autoturismului, înainte de a bate palma cu vânzătorul.

Citește și:

Pasul 3 - Nu cumpăra un chilipir

Chiar dacă piața auto de mașini second-hand este una foarte dezvoltată în România, asta nu înseamnă că prețurile acestora sunt foarte mici. Iar dacă întâlnești o super-ofertă, evit-o, dacă nu vrei să fii păcălit. Ca în orice altă situație, toate prețurile sub cel al pieței ascund un secret pe care nu vrei să îl descoperi, fiind pus deja în fața faptului împlinit.

Pasul 4 - Caută defectele vizibile

Dacă pentru posibilele probleme ale motorului poți apela la ajutorul unui specialist sau al unui pasionat de mașini, verificarea defectelor vizibile îți revine ție. Uită-te cu atenție la praguri, la îmbinări ale părților de caroserie sau la partea de jos a acesteia dacă nu cumva au apărut urme de rugină. În cazul în care acesta este singurul defect al mașinii, o poți cumpăra fără grijă, pentru că pata de rugină poate fi ușor eliminată și revopsită la tinichigiu.

Citește și:

Pasul 5 - Nu lua prima ofertă

Nu te opri în primul anunț de vânzare peste care dai, ci prospectează atent piața mașinilor. De asemenea, negociază cât mai mult prețul final al autoturismului pe care ai pus ochii, pentru că, așa cum precizam anterior, piața este una saturată, iar asta poate fi în avantajul tău. Proprietarii de mașini trebuie să mai lase la preț, pentru că sunt mult mai numeroși decât cumpărătorii, iar asta le poate bloca mașinile pe locurile de parcare.

Acum, că ai aflat care este drumul pe care trebuie să îl faci, îți dorim spor la a găsi mașina ideală pentru nevoile tale!

Vizionare placuta


Kudika
10 Decembrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.