Setari Cookie-uri

Explozie de creativitate la LA Times Festival of Books

LA Times Festival of Books este o adevărată sărbatoare anuală a cărților care atrage anual mii de vizitatori. Evenimentul se desfășoară pe aleile campusului celebrei universități USC

LA Times Festival of Books este o adevărată sărbatoare anuală a cărților care atrage anual mii de vizitatori. Evenimentul se desfășoară pe aleile campusului celebrei universități USC (University of Southern Califonia) timp de două zile și le oferă vizitatorilor posibilitatea de a-i vedea pe viu pe unii dintr autorii preferați și de a descoperi noi cărți în genurile preferate.

Pe 13 și 14 aprilie, LA Times Festival of Books a umplut din nou până la refuz parcările din jurul campusului. Autorii și-au ocupat locurile în standurile special amenajate dis de dimineață în speranța că atrage noi cititori.

Unul dintre principalele motive care atrage atât de mulți participanți la eveniment este explozia de creativitate vizibilă pe tot parcursul evenimentului. Concurența acerbă îi obligă pe participanți să fie extrem de invntivi pentru a atrage atenția amatorilor de cărți.

Citește și:

De la costume special create pentru eveniment, la roata norocului care îți aduce premii, de la pixuri care luminează în întuneric la postere în mărime naturală cu un cowboy care își etalează pătrățelele de pe abdomen sau poarta iadului, nimic nu este prea mult sau prea ieșit din comun. Fiecare gen literar, că este vorba de romance, thriller, mystery&horror știe exact pe ce butoane să apese pentru a ieși în evidență.

Spre deosebire de târgurile de carte din România, LA Times Festival of Books este gândit ca un eveniment pentru întreaga familia care îmbină pasiunea pentru citit cu muzică live dar și artă culinară. Cei mici au o zonă special dedicată în care pot asista la sepctacole, obține autografe de la autorii preferați și interacționa cu alți copii.

Citește și:

Deși se întinde pe mai multe hectare și are un program încărcat, în care mai multe evenimente au loc concomitent în mai multe zone, totul merge ca pe roate. Voluntarii îmbrăcați în tricouri personalizate au grijă să îndrume participanții în direcția dorită și să fluidizeze fluxul oamenilor.

Chiar și atunci când nu vând foarte mult cărți, autorii spun că merită să investească în prezența la eveniment. Pentru unii este vorba de un întreg stand (al cărui preț poate depăși 2000 de dolari) sau de un anumit interval orar în care semnează cărți la standul cuiva. Aceștia iau în considerare prestigiul pe care ți-l aduce prezența la LA Times Festival of Books dar și oportunitatea de a interacționa cu cititorii și cu alți oameni din industrie.

Citește și:

Accesul la festival este liber cu excepția anumitor prezentări și workshopuri în interiorul clădirii. Dacă vizitezi Los Angeles în aprilie, merită să îl treci în agenda ta de must-see.

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.