Kudika
9 Iulie 2019

Jurnale ale unor femei care au reușit să își spună povestea - iată câteva memorii care te vor face să îți dorești schimbări și care te vor motiva să vrei mai mult și mai bine pentru tine.

De foarte multe ori auzim frânturi din povești care au supraviețuit de-a lungul trecerii timpului. Însă puține sunt cele care au semnătura unei femei care și-a găsit vocea pentru a-și expune emoțiile și simțirile. Iar dacă acestea sunt așternute în filele unei cărți, atunci trebuie citite și onorate. Așa se face că ne-am gândit că este rost de frunzărit prin intimitatea unor jurnale pe care autoarele le-au pus la dispoziție pentru a fura puțin din înțelepciunea și puterea lor. Așadar ată câteva biografii inspiraționale și motivaționale pe care nu ai voie să le ratezi.

Coco Chanel de Edmonde Charles Roux

Una dintre cele mai ilustre creatoare de modă, figura sobră și elegantă a lui Coco Chanel încă se biografiiimpune în rândul celor care i-au admirat munca. Aceasta s-a remarcat în lumea bărbaților în vremuri tumultuoase prin simțul de afaceri și prin imaginația de a crea ținute fashion. S-a evidențiat printr-un simț estetic uimitor și prin look-ul conservator. Povestea ei de viață a inspirat numeroase filme - înainte de astea, poți încerca să îi afli povestea din cartea dedicată - “Coco Chanel”, cum altfel.

O poți comanda aici

În pielea unei jihadiste de Anna Erelle

O poveste cutremurătoare care încă are ecouri și pe care îți va veni greu să o crezi, despre duritatea femei puternicestatului islamic și despre ce presupune recrutarea într-o astfel de sectă. Cartea este scrisă sub protecția anonimatului și prezintă modul în care o jurnalistă a încercat să arate dedesubturile descoperite de ea despre recrutarea tinerelor femei de către gruparea ISIS. Jurnalista și-a creat o identitate falsă pentru a obține mărturii reale și pentru a experimenta întocmai acest drum care devine tot mai greu de controlat….

O poți comanda aici

Povestea mea de Michelle Obama

În memoriile “Povestea mea”, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii deschide o ușă prin biografiicare invită cititorii să intre în culisele vieții sale. Descrisă de autoare ca o experiență personală, cartea trimite curioșii chiar la începuturile vieții sale și îi plimbă prin diverse etape ale dezvoltării sale personale. Totul din perspectiva de mamă, soție și femeie.

O poți comanda aici

Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert

biografiiO carte care a fost ecranizată cu Julia Roberts în rolul principal. “Mănâncă, roagă-te, iubește” este un roman plin de aventuri și emoții care te trece prin stări precum neputință, sufocare, pierdere, renaștere și regăsire. O cunoaștem pe Elizabeth, autoarea, la vârsta de 30 de ani, prinsă între îndoieli și panică. După ce experimentează o depresie puternică decide să facă o schimbare și pleacă în lume într-o călătorie de auto descoperire la capătul căreia nu știe ce va găsi.

O poți comanda aici

Grace. Biografia de Thilo Wydra

Femeie, actriță și prințesă. Grace Patricia Kelly murea la doar 52 de ani, nu înainte de a fi lăsat o femei celebremoștenire impecabilă celor care au admirat-o dar și trei copii. În iunie 1999, Institutul American de Film a clasat-o pe locul 13 în topul starurilor feminine de cinema american, aceasta fiind extrem de implicată, alături de soțul sau, în diverse acte de caritate. În biografia scrisă de Thilo Wydra se prezintă detalii suplimentare cu documente îngropate în arhivele familiei Kelly.

O poți comanda aici

Drumul către libertate de Yeonmi Park

Un citat din “Drumul către libertate” semnată de Yeonmi Park biografiispune „Sunt extrem de recunoscătoare pentru două lucruri: că m-am născut în Coreea de Nord și că am scăpat din Coreea de Nord.” Tânăra detaliază în cartea sa ce a însemnat să crească în regimul țării sale, în frică dar și drumul pe care l-a parcurs de la a înțelege ce este greșit în viața sa până la a reuși să evadeze de unde era terorizată și înfometată. O biografie despre libertate și despre forța spiritului uman.

O poți comanda aici

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: