Setari Cookie-uri

Kudika Good Vibe Party 2019 a reunit peste 250 de voci reprezentative din .ro la petrecerea optimismului

Joi, 5 septembrie 2019, a avut loc Kudika Good Vibe Party – in the mirror edition.

Cea de-a treia ediție, desfășurată și în acest an la Palatul Noblesse a avut ca deviză Be the change you want to see in the world!

Petrecerea din acest an nu este altceva decât un manifest pentru potențialul imens pe care îl are fiecare dintre noi de a schimba lumea într-un loc mai bun pentru noi și pentru generațiile care vin. Această schimbare pe care am sărbătorit-o împreună nu e o revelatie măreată, nu e un moment de Evrika! Aceasta vine, în fapt, din gesturi mici, aparent banale: de la mulțumesc, de la te rog, de la iartă-mă. Mai important, vine de la ajutorul pe care îl oferi fără să aștepți ceva în schimb. De aceea, echipa Kudika le-a urat tuturor celor prezenți la petrecere și celor care au fost alături de noi în mediul online, nu doar pe 5 septembrie, ci de-a lungul celor 14 ani de existență a Kudika.ro ca atunci când se privesc în oglinda sufletului, să vadă azi un om mai puternic, mai bun, mai întelegator decât ieri și pregatit să schimbe în bine ziua de mâine!

Citește și:

Fiecare colț al petrecerii a fost gândit ca o sărbătoare a acestor valori și, mai mult de atât, ca locuri de start pentru leapșa cu good vibe pe care încercăm în fiecare an să o aducem din online în viața reală.

Dincolo de invitați, de parteneri, de prietenii care vibrează cu noi pe frecvența bucuriei, au fost alături de noi profesioniști desăvârșiți care și-au adus aportul la un eveniment cu totul special.

Estee Lauder s-a alăturat demersului nostru cu o echipă de experți în skincare care le-au invitat pe participantele la petrecere în fascinantul univers al frumuseții și le-au dezvăluit acestora câteva secrete de îngrijire a pielii.

1949 Târnava a fost alături de noi cu un preview al noii colecții, precum și cu povestea lor care ilustrează echilibrul dintre vechi și nou, pasiune și meticulozitate, pricepere și sârguință.

Citește și:

Prăjitura casei de la Alka ne-a oferit unul dintre cele mai dulci momente ale serii, la propriu și la figurat.

La Kudika Good Vibe Party am descoperit împreună un miracol viu al naturii, oferit de Regina Plant: frunzele proaspăt culese de aloe vera.

De asemenea, printre partenerii noștri s-au numărat specialiștii în frumusețe de la Swiss Estetix – clinica vedetelor care ne-au împărtășit ultimele trenduri în materie de înfrumusețare.

Din dorința de a ne răsfăța, dar și cu gândul la siluetele invitaților, Sissi ni s-a alăturat cu preparate delicioase și prietenoase din punct de vedere caloric.

Tocmai pentru că în jurul nostru au fost atât de multe ispite, Stay Fit Gym s-a alăturat petrecerii noastre cu câteva surprize care să ne (re)aprindă dragul și pofta de mișcare!

Citește și:

Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost surpriza oferită de Kudika și Idea Bank, Copacul Dorințelor: fiecare oaspete a fost invitat să își scrie dorința și să o prindă în pomul nostru cu puteri speciale care transformă visul în realitate și, în acelasi timp, care a oferit 7 premii speciale celor prezenți.

Creația naturală superbă înzestrată cu puteri miraculoase a fost meșteșugită cu pricepere în atelierul Băiatul cu Flori.

Ca în fiecare an, La Strada a fost alături de noi cu un moment plin de savoare și cu un colț numai bun pentru cele mai cool poze pentru Insta.

La finalul petrecerii, Clever, partenerul nostru de mobilitate s-a asigurat că toată lumea a ajuns cu #goodvibe acasă!

Mulțumim sponsorilor noștri care au fost alături de noi în cadrul unei petreceri de neuitat!

Citește și:

Decor de basm oferit de Events by Carmen Ioniță

Dulciuri și sucuri sănătoase de la Iconic Health by Camelia Șucu

Cafea savuroasă de la OKfea

Momentul magic de dans de la Arthur Murray

MK Beauty Studio și mici ritualuri glam

Deserturile blue&silver&grey de la Dolce by Vero

Arome elegante de la VINARTE

Momentul de pauză de la Aqua Carpatica

Amintiri prețioase de la Photosnacks

Cockatiluri surpriză de la Rose Mary

Bijuterii vegetale de la Flori Poznașe

Vizionare placuta


Kudika
9 Septembrie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.