Setari Cookie-uri

Decizii rapide și inspirate când decorezi - banala faianță te ajută să obții un look proaspăt

Cu toate informațiile disponibile în reviste, pe internet și în magazine, decorarea unei locuințe poate fi accesibilă tuturor, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al ideilor.

Cu toate acestea, dacă te numeri printre persoanele care nu pot vizualiza cum va arăta o cameră după amenajare, ai putea întâmpina probleme în a face alegeri inspirate și a lua decizii rapide.

Dacă nu știi ce să alegi din multitudinea de modele de faianta pentru bucatarie sau pierzi prea mult timp pentru a lua o decizie în privința unor corpuri de iluminat pentru sufragerie, e timpul să pui la punct un plan de acțiune, astfel încât decorarea locuinței să devină o activitate amuzantă și relaxantă.

Pentru început, notează toate schimbările pe care ai vrea să le faci. Un jurnal de idei este o soluție practică pentru a pune lucrurile în ordine. Scrie pe o agendă sau într-un caiet toate ideile pe care le pentru decorarea locuinței, lipește fotografii cu obiecte de mobilier, lucrări de artă sau alte accesorii pe care ți-ai dori să le ai în locuința ta și compară modelele de tapet care îți plac cel mai mult. Astfel, vei putea remarca un stil de decorare și o schemă cromatică repetitive, iar alegerile pe care le vei face vor fi mult mai inspirate și rapide.

Citește și:

Planificarea este cea mai sigură variantă când vine vorba despre amenajarea locuinței, însă nu este întotdeauna o activitate relaxantă. De aceea, uneori, este indicat să te lași purtată de val. Dacă admiri mereu alegerile de design îndrăznețe ale altora, pe care le vezi în reviste, bloguri sau în magazine, de ce să nu încerci o schimbare originală în propria locuință? Poți adăuga perne colorate în sufragerie sau să vopsești o cameră într-o culoare puternică, precum fucsia ori verde smarald. Dacă nu vei da o șansă ideilor care te impresionează când le vezi puse în practică de alții, s-ar putea să nu fii niciodată încântată de propriul spațiu de locuit.

În prezent, ajutorul profesional este mai accesibil ca oricând, astfel că, dacă simți că ai rămas în pană de idei, poți apela la cunoștințele unui designer. Acesta va face o analiză a spațiului, îți va asculta ideile și va oferi răspunsuri întrebărilor care te macină, astfel încât să poți lua cele mai bune decizii, iar produsul final să fie la nivelul așteptărilor.

Citește și:

Unul dintre factorii de care este important să ții cont, încă dinainte de a începe procesul de decorare a locuinței este bugetul pe care ești dispusă să îl aloci. De aceea, este esențial să ai pregătită o listă cu priorități, astfel încât să poți calcula, încă de la început, costurile proiectului. Pentru ca acesta să fie mai accesibil și ușor de gestionat, îl poți împărți în etape. De asemenea, este util să stabilești ce obiecte poți refolosi și care sunt cele pe care trebuie să le achiziționezi acum. Totodată, pentru ca întregul proces de decorare să fie unul distractiv, nu pierde din vedere cheltuielile de moment. Ia în considerare, atunci când stabilești bugetul, inevitabilul. Astfel încât, dacă ești la cumpărături și vezi un obiect de mobilier sau de artă despre care crezi că s-ar potrivi în designul unei camere, să îl poți achiziționa din fondurile suplimentare.

Citește și:

După ce decizi ce obiecte de mobilier se vor potrivi camerelor pe care vrei să le decorezi, este timpul pentru o cercetare de piață. Analizarea prețurilor în diferite magazine, site-uri și cataloage de decorațiuni interioare, verificarea accesibilității obiectelor de mobilier pe care le dorești, precum și examinarea durabilității acestora, dar și citirea recenziilor oferite de alți cumpărători sunt câțiva pași pe care să îi parcurgi pentru a lua cele mai bune decizii.

Însă, mai presus de toate, pentru a lua cele mai bune decizii în vederea amenajării locuinței, este important să te relaxezi și să te bucuri de întregul proces.

Sursă foto: RomanR/ Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
13 Mai 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.