Eveniment organizat de Asociația Medicală Română și susținut de Orchestra Medicilor dr. Ermil Nichifor, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner. Desfășurat sub deviza: Poartă mască, poți salva vieți!
Au fost și au rămas în prima linie încercând să-i salveze pe ceilalți. Mulţi dintre ei nu au reuşit să se salveze pe ei înșiși. Medici, cadre medicale au plătit cu viaţa ducându-și misiunea până la capăt. Este momentul să le fie adus un tribut de onoare și nu oricum, ci “într-o limbă care vindecă și vorbește tuturor inimilor” (George Enescu), chiar de către colegii lor de breaslă.
Luni, 24 august, ora 20:00, pe Esplanada Atenului Român va avea loc concertul-omagiu organizat de Asociația Medicală Română și susținut de Orchestra Medicilor “Dr. Ermil Nichifor” sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, în onoarea medicilor și a cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus.
Concertul este un tribut de onoare adus medicilor și cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei cu pandemia dar, în egală măsură, reprezintă și un tribut adus umanității.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Un omagiu emoționant adus lui Franco Califano, semnat de Giorgio Ciabattoni, italianul îndrăgostit de România
- VIDEO. Prima apariție publică a solistului formației Goodbye To Gravity, Andrei Găluț, la 10 ani după dezastrul din Colectiv
- Francezii dedică un festival culturii române. Jidvei aduce un omagiu spiritului românesc prin lansarea colecției “Spirit”
Cu acest prilej, Asociația Medicală Română lansează și o campanie națională (până la finele anului) de conștientizare și informare “Poartă masca. Poți salva vieți.”, precum și provocarea în social media #Zambestecuochii.