Setari Cookie-uri

Soluții practice pentru o bucătărie amenajată în stil minimalist

Dacă vrei să faci o schimbare în locuința ta, alege să transformi bucătăria în spațiul modern la care visezi.

Bucătăriile moderne, contemporane, se fac remarcate printr-un stil minimalist, iar dacă vrei să faci o schimbare mult așteptată în locuința ta, poți începe cu acest spațiu. Modificările pot fi făcute treptat, mai ales dacă ai deja o bucătărie amenajată simplu și organizată corespunzător. În cazul în care vrei să înlocuiești și mobilierul, va trebui să te concentrezi pe un proiect mai mare. Acestea fiind spuse, ți-am pregătit câteva sugestii care te vor ajuta să-ți pui planul în aplicare și să te inspiri:

Regândește schema cromatică

O bucătărie albă este, într-adevăr, minimalistă, dar poți să-i oferi o personalitate aparte prin schimbarea paletei de culori, chiar și cu ajutorul detaliilor mici. De exemplu, alege un blat de culoarea lemnului natural sau unul cu aspect de marmură. Blaturile atrag atenția imediat într-o bucătărie, iar cele mai multe bucătării moderne au o suprafață de lucru generoasă. Dacă ești pasionată de bucătărie, știi cât de important este să alegi un material rezistent, de calitate, dar și satisfăcător din punct de vedere estetic. În multe bucătării contemporane, accentul se pune pe blat atunci când se caută un punct focal pentru amenajare, în special pentru că o bucătărie minimalistă este, în primul rând, elegantă. Optează pentru blaturi de bucatarie ușor de curățat, rezistente la căldură și bucură-te de efectul pe care acestea îl au în bucătăria ta.

Citește și:

La schema cromatică mai poți adăuga elemente precum un backsplash inedit, care are un rol estetic puternic, dar și funcțional în aceeași măsură. De asemenea, plăcile de faianță și gresie în forme inedite sau cu pattern-uri vor scoate bucătăria din anonimat, fără să încalce regulile de bază ale minimalismului. Poți opta și pentru un mobilier în nuanțe simple, dar îndrăznețe, precum negru sau gri. Acesta va oferi un aer sofisticat bucătăriei tale, mai ales dacă adaugi texturi precum cele care imita piatra.

Păstrează ordinea și organizează lucrurile

Unul dintre aspectele principale ale minimalismului este curățenia și organizarea temeinică a lucrurilor din bucătărie. În această categorie intră atât ustensilele pe care le folosești zilnic, cât și electrocasnicele mici. Este recomandat să nu lași niciun obiect la vedere pe blat sau pe alte suprafețe din bucătărie. De aceea, mobilierul făcut la comandă este cel mai potrivit pentru bucătăriile contemporane, amenajate într-un stil minimalist. În acest fel poți să-ți eficientizezi spațiul, mai ales dacă ai o încăpere de mici dimensiuni.

Citește și:

Dacă nu ai resursele și timpul necesare pentru a schimba întreaga mobilă, instalează câteva piese care îți permit să depozitezi lucrurile pe care le păstrai pe blat sau în jurul plitei. Poți folosi inclusiv polițe sau rafturi, iar în acest fel vei reuși să dai un aer mai boem bucătăriei tale. Nu uita că o bucătărie minimalistă poate avea câteva elemente care o scot în evidență, chiar dacă aspectul general trebuie să fie cât mai simplu. Acestea pot fi chiar spațiile de depozitare pentru lucrurile pe care le folosești în fiecare zi.

Alege electrocasnice incorporabile

Un alt detaliu de care trebuie să ții cont când amenajezi o bucătărie în stil minimalist este felul în care reușești să încorporezi electrocasnicele mari în spațiul pe care îl ai la dispoziție. Alege-le doar pe cele care îți oferă posibilitatea de a fi incluse natural în peisaj, deoarece acestea vor crea senzația de continuitate în amenajare. Decorul minimalist cere cât mai multă grijă la detalii, iar echilibrul pe care îl creezi când instalezi mobilierul este esențial.

Citește și:

Ține minte că stilul minimalist, contemporan, înseamnă atât simț estetic, dar și funcționalitate în aceeași măsură. Electrocasnicele incorporabile vor oferi senzația de spațiu și înălțime, în cazul celor instalate la un nivel mai înalt, precum cuptoarele cu microunde. Este important să ții cont și de culoarea acestora și să alegi nuanțe care se potrivesc cu mobilierul și paleta de culori folosită în amenajarea bucătăriei.

O bucătărie minimalistă îți poate scoate întreaga locuință din anonimat, mai ales dacă ai un apartament tip open space. Mai mult decât atât, avantajul stă în posibilitatea de a face schimbări mici, treptate, dar de efect.

Sursă foto: pexels.com

Vizionare placuta


Kudika
17 Decembrie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.