Setari Cookie-uri

zmAUkin: prima aplicație românească gata să îți transforme viciile în lingouri de aur

zmAUkin este prima aplicație românească ce are scopul de a transforma obiceiurile nesănătoase în investiții pe termen lung. Lansat la sfârșitul anului 2020, proiectul  acționează asemenea unui cont individual de investiții și are la bază dorința de a oferi oamenilor motivația extrinsecă necesară pentru a-și combate viciile.

comunicat de presa

Businessurile de viitor sunt cele capabile să schimbe mentalități și să aducă experiențe benefice comunității lor. După acest criteriu pare că s-a ghidat și conceptul primei aplicații mobile din România care te ajută să pui stop viciilor tale. Prin intermediul acestei inovații digitale, utilizatorii au ocazia să renunțe la obiceiurile nesănătoase, aceștia fiind răsplătiți pentru schimbarea aleasă și pasul făcut către un stil de viață sănătos. Conceptul constă în economisirea banilor pe care în mod obișnuit i-ai fi alocat unui viciu, depozitarea acestora în contul din aplicația zmAUkin și convertirea sumei economisite în lingouri de aur sau alte metale prețioase.

Cum a luat naștere proiectul și motivația din spatele brandului

Citește și:

Investiția în metale prețioase se află în strânsă legătură cu viziunea brandului care crede în valori certe și stabilitate, aurul, argintul, platina sau diamantul fiind investiții sigure, durabile, care nu implică riscuri majore. Acest fapt este susținut și de evoluția unor astfel de metale prețioase pe timp de incertitudine economică, aurul atingând un nou record istoric de $2.062,50 / uncie la doar cinci luni după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de COVID-19 pandemie. De altfel, afinitatea poporului român pentru metale prețioase poate fi observată cu ochiul liber, oamenii alegând să investească în bijuterii, considerându-le semn al bunăstării și obiecte ce vor dăinui peste generații.

Ideea a apărut din necesitate, necesitatea de a salva banii de țigări într-o formă în care să nu fim tentați să-i mai cheltuim. Suntem câțiva prieteni, majoritatea fumători, și ne-am gândit care ar fi motivația supremă pentru care ne-am lăsa de fumat. Apoi, chiar la o țigară, ne-am gândit la lingouri de aur, așa cum vedeam noi în filme, iar cam toți am fost de părere că o soluție care să îți transforme banii cheltuiți pe țigări în aur de investiții ar fi varianta cea mai bună. Privind în trecut ne aducem aminte cum părinții, bunicii aveau ceva acolo, cât de puțin, economii în aur sau bijuterii, iar de aici a plecat totul. Sigur, păstrând ideea de aur, însă mergând spre lingouri de 24k cu puritate maximă, declară Rareș Verdeș – Cofondator Zmaukin.

Citește și:

Aplicația funcționează simplu și rapid. Primul pas către schimbarea obiceiurilor nesănătoase constă în descărcarea aplicației din magazinul Google Play sau App Store și crearea unui cont. Utilizatorii vor fi nevoiți să introducă datele personale și un card bancar, astfel încât tranzacțiile să fie efectuate cât mai rapid. Următoarea etapă se bazează pe stabilirea unui obiectiv, ceea ce presupune alegerea lingoului dorit și determinarea perioadei de timp în care poate fi cumpărat. Procesul de economisire poate începe chiar din prima zi, iar progresul poate fi urmărit zilnic, având opțiunea de a face oricând un top up care te va duce mai aproape de obiectivul stabilit. Odată atins obiectivul, simpla atingere a butonului ”Comandă” te va face să intri în posesia lingoului, acesta fiind livrat în cel mai scurt timp la adresa aleasă.

Citește și:

Totodată, zmAUkin îți oferă posibilitatea de a cumpăra metale prețioase fără a fi nevoit să aloci o sumă considerabilă pe loc și tocmai asta face ca oricine să aibă posibilitatea de a cumpăra aur de investiții în cel mai simplu mod posibil. Mai mult decât atât, prețul final per lingou din cadrul aplicației este chiar mai mic decât cel al băncii.

O aplicație românească, cu potențial de dezvoltare la nivel internațional

Obiectivele sunt simple, ne dorim să creștem, ne dorim ca utilizatorii noștri să poată avea acces într-un mod facil la achiziția de aur și, de ce nu, să reușim poate într-o zi să refacem tezaurul la nivel național, împreună cu utilizatorii noștri din comunitatea zmAUkin. Un obiectiv secundar este acela de a lansa aplicația în mai multe țări și de a arăta că și soluțiile pornite din România pot aduce plus valoare. Am avut deja discuții preliminare inclusiv cu câteva bănci care s-au arătat interesate de o colaborare și integrare cu sistemele lor, însă vom analiza oportunitatea acestei potențiale soluții, ținând cont mai mult de ceea ce vor dori utilizatorii noștri, completează Rareș Verdeș.

Citește și:

Avantajele economice fac din această aplicație o metodă de investiție potrivită oricărei persoane, mai ales celor care chiar își doresc să înceapă construcția unui tezaur propriu. Astfel, zmAUkin este deschisă tuturor celor care doresc să investească în aur, argint, platină sau diamant, prin intermediul unei metode sigure și eficiente.

Găsești mai multe detalii despre această inovație digitală pe www.zmaukin.com și pe pagina de Facebook zmAUkin.

Vizionare placuta


Kudika
24 Februarie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.