HORA anunță campania Dor de bun și bine

HORA anunță campania Dor de bun și bine

O inițiativă pentru susținerea industriei HoReCa, prin facilitarea unui cadru de funcționare în siguranță, adaptat contextului actual

comunicat de presă

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România - HORA anunță lansarea campaniei „Dor de bun și bine”, cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcționare în siguranță a business-urilor din HoReCa, sector grav afectat de pandemie. Inițiativa are în prim-plan „Ghidul de siguranță în restaurante”, primul material din România care definește, într-o manieră cuprinzătoare, măsurile optime de siguranță și responsabilitate destinate atât operatorilor din industrie, cât și consumatorilor, și formulate în linie cu obiectivul național de a preveni apariția unor situații favorabile răspândirii virusului. Ghidul este dezvoltat alături de specialiștii în servicii medicale din cadrul MedLife.

Conceput alături de Mastercard, în parteneriat cu CEC Bank, cu sprijinul PepsiCo, Up România, Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC) și Tazz by eMAG, proiectul este găzduit de platforma dedicată, www.dordebunsibine.ro, acolo unde sunt detaliate măsurile definite în cadrul Ghidului de siguranță în restaurante. Acest instrument are scopul de a susține afacerile din industria ospitalității în procesul de tranziție la un model de business adaptat la noua realitate impusă de pandemia COVID-19. Materialul acoperă aspecte esențiale precum: practica optimă pentru curățenie și dezinfecție, gestionarea obiectelor utilizate în comun, importanța ventilației și a sistemelor de aer condiționat, regândirea spațiilor și a procedurilor, alături de managementul și instruirea angajaților. De asemenea, Ghidul încurajează consumatorii să adopte conduita optimă în această perioadă, prin respectarea măsurilor de prevenție adecvate în spațiul public.

Sectorul HoReCa a resimțit impactul pandemiei încă din primul moment, iar efectele negative s-au intensificat odată cu evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, industria aflându-se acum în cea mai neagră perioadă a sa din istoria recentă. A devenit, astfel, clar faptul că actualul context impune articularea unui cadru sigur de funcționare, la care să adere toți operatorii și clienții, astfel încât, împreună, să limităm riscurile și să ne protejăm reciproc. Este foarte important sa ne gândim și la faptul că HoReCa înseamnă mai mult decât hoteluri, restaurante, cafenele: industria funcționează datorită unui sistem amplu de producători, furnizori și parteneri care au avut, de asemenea, foarte mult de suferit în ultima perioadă. Dor de bun și bine rezumă cele două componente esențiale care definesc acum industria: preparate unice imposibil de replicat gătind acasă (BUN) și necesitarea asigurării unei stări de bine clienților, prin conectarea emoțională și socială, facilitată într-un mediu sigur, adaptat contextului actual (BINE). Suntem recunoscători partenerilor noștri privați și instituționali care au asigurat resursele și expertiza necesară pentru a construi acest demers”, a declarat Daniel Mischie, Preşedinte HORA.

Materialul integral Ghidul de siguranță în restaurante poate fi descărcat de pe website-ul campaniei, alături de un poster care ilustrează măsurile de siguranță și care poate fi afișat în toate locațiile din industria locală HoReCa ce aderă la inițiativa Dor de bun și bine și doresc să își protejeze clienții prin implementarea tuturor măsurilor preventive necesare.

„Încă din primele zile de pandemie, noi, MedLife, am știut cât de important este să fim alături de partenerii noștri de business și să le oferim sprijinul pentru ca aceștia să îți desfășoare activitatea în condiții de siguranță pentru angajați și clienți, deopotrivă. Sectorul HoReCa, unul dintre cele mai afectate de criza sanitară, a reprezentat o prioritate pentru noi, motiv pentru care ne-am implicat în demersul HORA privind elaborarea primului ghid de siguranță în restaurante, un proiect pilot care cuprinde informații și recomandări atât pentru cei din industrie, cât și pentru consumatori. Avem încredere că astfel de proiecte vor ajuta nu doar industria HoReCa, ci vor contribui la repornirea economiei în ansamblu. Doar prin responsabilitate și respectarea măsurilor vom putea învinge această pandemie și ne vom putea întoarce la normalitate”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Campania Dor de bun și bine este dezvoltată pe trei piloni, prin mesaje și conversații dedicate măsurilor de siguranță din conținutul Ghidului, preparatelor delicioase pregătite în localuri din România, respectiv complexității structurii de operatori care asigură funcționarea industriei. Platforma campaniei găzduiește și o colecție de vizualuri care conțin fotografii din restaurante și localuri din București și alte destinații din România, cu angajați reali și preparate din meniul aferent, imaginile fiind realizate special pentru acest proiect.

„Mastercard este un partener de tradiție al industriei HoReCa, iar prin natura activității companiei nostre, am înțeles foarte bine magnitudinea implicațiilor financiare, precum și logistice, determinate de limitările de funcționare din ultimul an. De aceea, ne-am concentrat eforturile pentru a contura, alături de HORA, inițiativa Dor de bun și bine, care își propune să contribuie la adaptarea și repornirea acestui sector, precum și să (re)conecteze oamenii cu experiențele de neprețuit de care obișnuiau să se bucure în voie, anterior, la restaurant – de această dată, în locațiile responsabile, pregătite să le asigure un cadru sigur, adaptat vremurilor pe care le traversăm. Cheia pentru depășirea provocărilor este, și de această dată, solidaritatea, iar implicarea Mastercard are rolul de a construi un viitor mai bun, mai sigur, pentru sectorul local de ospitalitate și pentru întreaga comunitate”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager România și Croația, Mastercard.

„Este de departe cea mai mare criză cu care s-a confruntat industria HoReCa de la debutul pandemiei și până astăzi. Principiul după care ne ghidăm la CEC Bank este că trebuie să fim alături de clienții noștri la bine și la greu. Anul trecut, în cele mai dificile momente, am încercat să găsim soluții pentru toți clienții, inclusiv pentru cei din domenii foarte grav afectate; și nu ne-am oprit nicio zi din a finanța industria HoReCa. Acest sector este o sursă de inspirație pentru noi toți. Pentru că a rezistat, pentru că s-a adaptat și s-a reinventat, pentru curaj și pentru ambiție”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank.

Partenerul media al proiectului Dor de bun și bine este Radio Guerrilla, iar informațiile complete despre inițiativă sunt disponibile online, pe platforma dedicată www.dordebunsibine.ro, precum și pe pagina de Facebook HORA.

Vizionare placuta


Kudika
13 Mai 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri