comunicat de presa
Participanţii vor avea ocazia să se relaxeze, să socializeze cu copii de aceeaşi vârstă, dar şi să afle câteva din tainele actoriei, picturii şi desenului.
Nouria Nouri face cursuri de actorie cu copii de şapte ani, timp în care i-au trecut prin mână peste 300 de elevi. În timpul pandemiei, cursurile s-au mutat online şi în felul acesta au putut participa copii din toată ţara şi din străinătate. Dorinţa lor, dar şi a Nouriei, de a se întâlni offline, nu doar online a declanşat organizarea taberelor de creaţie.
În Taberele de creaţie de la Breaza care au loc in perioadele 5-9 iulie 2021 si 9-13 august 2021, copiii beneficiază de 5 zile şi 4 nopţi de cazare, pensiune completă cu mâncare gătită chiar în locaţie în ziua în care este servită, cursuri zilnice de actorie cu actriţa Nouria Nouri şi de pictură şi desen cu Ionuţ Constantin, absolvent UNARTE, seri de karaoke, picnic, pescuit, foc de tabără. Vor fi respectate regulile sanitare, iar copiii vor avea în permanenţă trei supraveghetori. Locurile sunt limitate.
Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa pagina de Facebook Nouria Entertainment.
Spune-ti parerea!