Seba și Adelina nu mai formează un cuplu, iar această decizie pare că este definitivă.Seba a fost cel care a pus punct relației și nu a mai dorit să dea nicio șansă poveștii lor de dragoste. Cu toate acestea, concurentul spune că este împăcat cu decizia luată și că se simte mai liniștit fiind singur.

„Eu sunt cel care nu e capabil să aibă o relație, eu sunt cel imatur, eu o pun pe ea să facă chestii, să se schimbe. Eu vreau să fie liniște, să mai stau o zi, două, cât mai am aici. Dacă o să fie să ne căutăm afară, să-și aducă unul din noi aminte o să fie altceva. Nu-mi mai trebuie. Sunt sătul să dau și explicații, să mă scuz. Eu sunt împlinit cu mine, nu am nicun fel de regret, Dumnezeu mi-e martor. Eram mult mai liniștit când eram singur”, a mărturisit Seba, în cadrul emisiunii Mireasa-Capriciile Iubirii.

Totuși, susținătorii cuplului încă speră la o împăcare și îl acuză pe concurent că a renunțat prea ușor la Adelina.

Despărțirea a fost inevitabilă

Deși Seba și Adelina au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din acest sezon, se pare că relația lor nu evolua în direcția ce bună. Discuțiile contradictorii și nemulțumirile cu privire la orice subiect au dus la separarea celor doi.

Totuși, Seba a declarat că nu se știe niciodată ce se va întâmpla pe viitor, însă, momentan, el se simte foarte bine fără Adelina.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: