Setari Cookie-uri

Sfaturi utile pentru a amenaja mansarda casei de vacanță

Iată câteva soluții care te pot ajuta în acest sens

Mansardele sunt considerate, de cele mai multe ori, prea întunecate și prea mici pentru a găzdui o cameră separată. Dar nu este întotdeauna cazul. Există situații în care se poate amenaja foarte bine o cameră funcțională într-un astfel de spațiu. Amenajarea unui dormitor la mansarda casei tale este o modalitate excelentă de a maximiza spațiul și de a te bucura de o cameră suplimentară în locuința ta. Iată câteva soluții care te vor ajuta să optimizezi spațiul disponibil în pod, pentru a crea o cameră luminoasă și funcțională.

Buna izolare și încălzire a spațiului

De obicei, izolația mansardei este adesea departe de a fi optimă. Dacă nu este bine izolată, atunci camera va deveni un cuptor, vara, și un adevărat frigider, iarna. Pentru a remedia acest lucru, trebuie nu numai să izolezi bine, ci și să găsești un sistem bun de încălzire. Dacă structura casei de vacanță o permite, poți opta pentru o centrală sau o sobă pe lemne, dar de cele mai multe ori soluția cea mai simplă și avantajoasă este să alegi un model din gama de calorifere electrice de pe piață. Nu doar că va încălzi suficient spațiul mansardei, dar vei evita astfel și eventualele lucrări de construcție necesare pentru instalarea unui sistem de încălzire mai complicat.

Citește și:

Sursele de lumină adecvate

Dacă dorești să transformi o mansardă într-un dormitor, este important să te asiguri de o ventilație și iluminare corectă. Adesea, o cameră la mansardă este destul de întunecată, dar soluția acestei probleme este simplă. Poți opta pentru un luminator sau o fereastră de tip velux, care va lăsa să intre mai multă lumină naturală. De asemenea, este necesar să iei în calcul și varianta unei jaluzele pentru a putea regla iluminarea după cum este necesar. În ceea ce privește lumina artificială, poți alege lămpi sau lampadare, instalate de preferință pe sol sau în colțuri, pentru lumină indirectă.

Piesele de mobilier potrivite

Dificultățile în amenajarea unei camere de mansardă se regăsesc și în alegerea mobilierului. Trebuie să ai grijă să nu pierzi spațiu. Cel mai bine este să creezi dulapuri personalizate sau un dressing înclinat. Optează pentru un mobilier realizat la comandă pe dimensiunile existente, aceasta este cea mai bună opțiune pentru a exploata fiecare metru pătrat disponibil. Meșterii sau unele magazine de bricolaj oferă piese de mobilier personalizate, pe măsură, la prețuri foarte rezonabile. Pentru a nu greși, este indicat să compari cât mai multe oferte.

Citește și:

Folosește spațiile aflate sub partea înclinată a acoperișului pentru a poziționa alte piese de mobilier, precum dulapuri joase, modulare sau o bibliotecă ori o etajeră care să urmărească linia acoperișului. Un cufăr sau o ladă de lemn ca măsuță de cafea și două fotolii joase sunt perfecte pentru a crea un colț de relaxare în dormitorul de la mansardă.

Accesorii decorative delicate

Când vine vorba despre culori, trebuie să faci alegerea corectă. Optează pentru tonurile deschise care oferă senzația de volum. Poți alege nuanțe de bej, alb sau chiar tonuri deschise de gri. În ce privește partea decorativă, dacă în mansarda ta se regăsesc acele grinzi expuse, profită de ele, pentru că vor oferi o notă de șarm specific acestui tip de încăpere. Transformă-le în elemente decorative, le poți șlefui, vopsi sau le poți lăsa în stare brută, pentru a evidenția și mai mult farmecul lemnului. Alege un parchet din aceeași esență de lemn, pentru o notă de coeziune. Optează pentru un covor gros, din fibre naturale, în nuanțe deschise sau chiar o blană de oaie artificială, care va spori senzația de căldură a camerei.

Citește și:

Deși deseori mică și întunecată, camera de la mansardă va avea mereu un farmec aparte, așa că alege să o transformi complet și să creezi un spațiu luminos și confortabil în care să petreci momente relaxante și nopți liniștite.

Sursa foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
22 Decembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.