Setari Cookie-uri

NOUL AN ÎNCEPE LA FOCUS SAT TV CU DOUA SEZOANE ALE SERIALULUI “AI ÎNCREDERE ÎN MINE”

Focus Sat TV dă startul premierelor europene din noul an cu două povești diferite, în două sezoane ale seriei „Ai încredere în mine”(Trust me, 2017 - 2019), difuzate din 3 ianuarie, în serile de luni și joi, câte două episoade începând cu ora 21:30.

București – 28 decembrie 2021 – Focus Sat TV dă startul premierelor europene din noul an cu două povești diferite, în două sezoane ale seriei „Ai încredere în mine” (Trust me, 2017 - 2019), difuzate din 3 ianuarie, în serile de luni și joi, câte două episoade începând cu ora 21:30.

Primul sezon de patru episoade o aduce în prim plan pe Cath Hardacre (interpretată de Jodie Whittaker, cunoscută publicului din rolul principal al serialului-cult produs de BBC, „Doctor Who”), o asistentă medicală idealistă, muncitoare, care visează la șanse cât mai bune în viață. Atunci când asistă la practici neprofesionale în spitalul unde lucrează, ea își exprimă îngrijorarea celor din management. Cu toate acestea, spre uimirea sa, pentru că a tras acele semnale de alarmă, ea își pierde slujba. Pentru a-și întreține fiica, fără speranță și ajutor, Cath este nevoită să ia măsuri drastice. Ea decide să îi fure identitatea celei mai bune prietene și să înceapă o nouă viață în Edinburgh ca și Doctor Ally Sutton.

Citește și:

Nu îi este deloc ușor să joace rolul de medic și în scurt timp se afundă până peste cap în probleme și, în plus, se îndrăgostește de doctorul Andy Brenner (Emun Elliott). Cu meseria mult visată și bărbatul perfect alături, Cath se identifică total în rolul ei de impostor. Însă, când vechea ei viață amenință să-i distrugă noua existență, Cath se trezește că trebuie să apeleze la metode din ce în ce mai disperate pentru a-și acoperi minciunile. Lipsa unei pregătiri medicale va avea consecințe fatale? Cum poate fi într-o relație când nu poate fi ea însăși? Cum poate ea să-și păstreze viața perfectă când trăiește mereu în minciună?

Sursă foto: Comunicat de presă

Sezonul 2, difuzat în continuarea primului începând din 10 ianuarie, urmărește în cele patru episoade povestea caporalului Jamie McCain (interpretat de Alfred Enoch, care a mai jucat în seria de filme „Harry Potter”, precum și în serialul „Cum să scapi nepedepsit”), un supraviețuitor al unei ofensive militare care s-a încheiat dramatic. Recuperându-se după o leziune a coloanei vertebrale și incapabil să meargă, Jamie se confruntă acum cu un nou inamic, atunci când colegii pacienți din unitatea medicală unde a fost spitalizat mor pe neașteptate în jurul lui. În timp ce Jamie caută frenetic adevărul, investigația sa face ca personalul clinic să se confrunte cu propriile coșmaruri tulburătoare. La rândul său Jamie este forțat să-și înfrunte temerile, dar când comportamentul său paranoic devine din ce în ce mai greu de controlat, amenințarea sa este oare reală sau imaginară? Este Jamie un om în care se poate avea încredere?

Citește și:

Scenariul acestui thriller dramă este semnat de Dan Sefton, cel care a realizat și de scenariile producțiilor „Secretul celor cinci” (The Five, 2016), „Delicious” (2018) și „The Good Karma Hospital” (2017-2019). Seria Ai încredere în mine” a fost nominalizată la BAFTA Scotland Awards 2018 pentru ”Cel mai bun serial TV”.

Focus Sat TV prezintă în exclusivitate seriale multipremiate și producții Canal+ Original, aducând în atenția publicului din România extraordinara cinematografie europeană.

Focus Sat TV este disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Pentru iubitorii de seriale europene de calitate aplicația Focus Sat este disponibilă timp de 7 zile gratuit. Poți petrece vacanța de iarnă urmărind de oriunde vrei, pe orice dispozitiv smart sezoane complete ale serialelor „Ai încredere în mine”, „Pro și contra, Paris Police 1900”, „Baron Noir”, „Pedagogul”, „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox” sau Secretul celor cinci” care sunt disponibile în biblioteca VOD.

Citește și:

Mai multe informații despre produsele Focus Sat pe:

Web: www.focussat.ro

Facebook: https://www.facebook.com/FocusSatRomania

Despre Focus Sat

Focus Sat, primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, a intrat cu dreptul în casele românilor în 2004, cu misiunea de a le aduce bucurie pe fețe. Televiziunea digitală prin satelit Focus Sat reprezintă soluţia pentru un stil de viaţă nou, care răspunde cât se poate de bine nevoii actuale de diversitate, care pune accent pe libertatea de alegere, calitatea şi fiabilitatea de înaltă clasă a tehnologiei pe care o promovează. Cu o atenție deosebită acordată unei experiențe interactive complete, noua aplicație Focus Sat vine în completarea ofertei lineare de satelit cu funcții noi care permit repornirea, reluarea programelor TV preferate sau acces la servicii video premium tip on demand. Aplicația multi-screen care poate fi accesată de pe orice dispozitiv fix sau mobil, oriunde în casă sau în afara acesteia, conferă libertate utilizatorilor pentru care mobilitatea este foarte importantă. Un nou venit în familia M7 Canal+ Group, în septembrie 2019, Focus Sat și-a lansat o nouă identitate vizuală. Noul branding Focus Sat în culorile vibrante, roșu și albastru, de la M7 Group își întâmpină clienții și partenerii cu o imagine și o siglă nouă. Brand line-ul „Aici ne întâlnim” vorbește despre experiența televiziunii ca punct de întâlnire al tuturor, familie, prieteni, cunoștințe, un loc în care toți suntem mai aproape unul de celălalt, oricât de departe am fi, chiar și dincolo de granițe. Pentru mai multe informații vă rugam să accesați focussat.ro

Citește și:

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.