Ștefan Bănică Jr. și Lavina Pîrva s-au căsătorit în 2017 în Bulgaria, în mare secret. Anunțul cu privire la relația lor a luat pe toată lumea prin surprindere, însă cei doi își trăiesc relația liniștiți și fericiți, departe de ochii presei.

De când a devenit pentru a treia oară tată, viața lui Ștefan Bănică Jr. s-a schimbat complet. Micuțul Alexandru i-a readus o bucurie imensă în viața sa, iar rutina artistului s-a schimbat complet.

"Cred că momentul ne-a ales pe noi. Eu nu am programat niciodată momentele importante din viața mea. Am avut mereu certitudinea că, dacă un lucru este menit să se întâmple, se va întâmpla cu siguranță. Această minune a venit la momentul potrivit în viața noastră, fără programări sau lucruri premeditate.

Mi-am dorit, în schimb, ca acest lucru să vină atunci când eu sunt suficient de matură și responsabilă, astfel încât să-i ofer o educație și o viață bună celui mic. Nu știu dacă am ajuns acolo, dar sper să fiu o mamă bună și să-i ofer copilului meu tot ce e mai bun și mai frumos pe această lume.” a declarat Lavinia Pîrva, acum ceva timp.

Regula de la care artistul nu se dezice

Deși are multe proiecte în această perioadă a anului, Ștefan Bănică Jr. respectă o regulă de aur. Pentru artist Crăciunul înseamnă timp petrecut cu familia sa și oricât de multe acrivități de ordin profesional ar avea, în ziua de Crăciun artistul se află la masă cu partenera sa de viață și copii săi.

"Eu nu lipsesc de acasă de Crăciun, indiferent de orice ofertă. Pentru mine Crăciunul este acasă. Am tot felul de pregătiri, mai ales că acasă îl organizăm, soția mea și cu mine, mai mult ea, recunosc. Eu ajut cât pot și unde pot, dar ea este resposabilă de toate pregătirile și ies nemaipomenit." a declarat Ștefan Bănică Jr.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: