Alex Velea este un artist care întotdeauna a lăsat porțite deschise pentru noua generație și care s-a arătat tot timpul disponibil pentru artiștii care vor să îi calce pe umeri. De-a lungul timpului, Alex Velea a ajutat mai multe vedete care și-au făcut o carieră bazată pe spatele artistului.

Unul dintre oamenii talentați pe care Velea a ținut morțiș să îl lanseze este Zanni, fostul câștigător de la Survivor. Cei doi au creat o prietenie strânsă, iar Alex Velea l-a susținut necondiționat pe cel pe care îl numește "copilul lui de suflet."

Recent, în presă au apărut zvonuri cu privire la relația lor de prietenie și la faptul că cei doi s-ar fi certat și abia dacă își mai vorbesc. Alex Velea a vrut să lămurească aceste lucruri și a vorbit despre perioada grea prin care a trecut Zanni.

,,Zanni e copilul meu de suflet. A avut o mică depresie de care a reușit să treacă. Să nu uitați că a crescut fără părinți, iar anul acesta a stat șase luni în junglă. A fost puțin debusolat, dar de asta mă are pe mine, ca să îl ancorez în realitate și să îi explic că viața e plină neprevăzut, dar că e frumoasă și trebuie trăită intens, indiferent de ce zice ,,stânga sau dreapta" ", a declarat artistul pentru Viva.

Mai mult, partenerul de viață al Antoniei a mărturisit că Zanni este în continuare confuz și că nu realizează ceea ce a reușit să facă în ultimul an.

,,Încă nu-și dă seama ce a realizat tocmai pentru că a fost mereu în priză. Toată lumea l-a zăpăcit de creieri cu întrebări, cu interviuri. L-au agitat și nu i-au dat răgaz să se adune și să se bucure un pic și de el și de această mică/mare realizare", a mai declarat artistul pentru aceeași sursă.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: