Academia Română i-a acordat titlul de Membru de Onoare cunoscutului neurochirurg Vlad Ciurea. Cu o bogată activitate profesională, Prof. Univ. Dr. Vlad Ciurea reprezintă una dintre elitele medicale românești.
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a distribuit ieri pe pagina sa de Facebook vestea că a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. După cum declară neurochirurgul care și-a dedicat întreaga viață descoperirii misterelor creierului omenesc, acest titlu îl onorează și se simte recunoscător pentru că face parte din somitățile medicale românești.
"Am o veste care mă onorează și mă obligă: astăzi, 2 februarie 2022, am fost ales Membru de Onoare al Academiei Române.
Academia Română este cel mai înalt și reprezentativ for științific și cultural al țării. Le mulțumesc celor care astăzi au votat pentru primirea mea în rândul academicienilor!
Îndrept un gând pios de recunoștință către marile nume ale Medicinei românești!", a scris marele neurochirurg pe contul său de socializare.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Crime Scene Press vine la Târgul de Carte Gaudeamus 2025 cu noi titluri incitante, reduceri speciale și lansări-eveniment
- România strălucește la Olimpiada Europeană de Fizică 2025: Două medalii de aur și trei de argint pentru elevii români
- Cea de-a patra ediție ArtDesign Days va avea loc la Cluj Napoca în perioada 28-31 mai 2026
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este doctor în științe medicale și cercetător de gradul întâi. De când a absolvit Facultatea de Medicină "Carol Davila" în 1964, medicul chirurg și-a dedicat viața semenilor săi și a cercetării misterelor creiereului uman. În 1997, dr. Vlad Ciurea a ajuns profesor universitar de chirurgie, practicând mai multe ramuri ale acestei specialități medicale: patologie tumorală cerebrală și spinală, patologie vasculară cerebrală, neurochirurgie pediatrică, neurotraumatologie, dar și multe altele.
De-a lungul timpului, Prof. Univ. Dr. Vlad Ciuea a fost decorat cu Steaua României în grad de Cavaler pentru toate meritele sale din cadrul domeniului medical în care activează.