Setari Cookie-uri

Este sau nu Lidia Buble într-o relație? Cum a fost surprinsă artista de 8 Martie?

După ce a lipsit o perioadă din atenția publicului, Lidia Buble a revenit pe social media cu o melodie nouă și cu un look fresh. Recent, artista fost invitată la matinalul de la Antena 1, acolo unde Dani a încercat să afle dacă Lidia se află sau nu într-o relație.

Lidia Buble a revenit pe social media, asta după ce timp de aproape două săptămâni, artista nu a mai intrat pe nicio rețea de socializare. Vedeta spus că a avut nevoie de un detox de la tot ce ține de social media, iar asta a ajutat-o pe Lidia Buble să își analizeze gândurile și să facă anumite schimbări benefice sufletului ei.

Lidia Buble a revenit cu un look fresh, renunțând la blodul cu care a debutat în lumea artistică și a revenit la o culoare mult mai naturală, care îi vine extrem de bine. Mai mult, artista a lansat o melodie specială, emoționantă, care se bucură de un real succes la doar câteva zile de când a fost lansată oficial pe Youtube.

Invitată în emisiunea Neața cu Răzvan și Dani, Lidia și-a încântat fanii cu noua ei piesă de suflet, însă a trebuit să facă față și întrebărilor incomode ale lui Dani. Prezentatorul tv a vrut să știe dacă artista se află sau nu în acest moment într-o relație, însă răspunsurile Lidiei i-au dat bătăi de cap matinalului.

Citește și:

Chiar dacă nu a declarat care este statusul ei din punct de vedere al relației amoroase, artista a mărturisit că a primit cadouri de 8 Martie. Totuși, ea a spus că unul dintre cadourile oferite cu ocazia Zilei Femeii l-a primit mai devreme cu câteva zile.

„Cadoul de 8 martie a venit mult mai devreme pentru mine, dar ieri am primit flori, da. De la antrenorul meu de la sală, cum au primit toate femeile de acolo. (...) Tu vrei să mă prinzi și nu ai cum”, a fost răspunsul Lidiei Buble la întrebările lui Dani Oțil.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.