Un jurnalist celebru al publicației The Guardian a scris un mesaj cu totul special pentru România, în semn de apreciere pentru implicarea românilor în ajutorarea refugiaților ucraineni. Postarea jurnalistului Shaun Walker a făcut înconjurul lumii și a primit peste 17.000 de aprecieri.

Jurnalistul de la The Guardian a apreciat spiritul de inițiativă al românilor și a scris despre mâncarea caldă cu care românii îi așteaptă non stop pe ucrainenii veniți la granițe. Mai mult, jurnalistul a apreciat ajutorul necondiționat al voluntarilor din România, dar și călătoriile gratuite cu trenul, oferite special pentru ucrainenii care au fugit din calea războiului.

"Tocmai am plecat din Ucraina în România. Cozi uriașe de peste 6 ore în zăpadă și vânt, cauzate de controalele la frontiera cu Ucraina.

Pe partea României: mancare, bauturi calde, autobuze gratuite, ajutor, voluntari, camere amenajate. Călătorie gratuită cu trenul.

Studiu de caz al unei aborbdari civilizate si umane pentru refugiati.", sunt cuvintele scrise de celebrul jurnalist pe o rețea de socializare.

Mai mult, acesta a publicat și o fotografie cu o înștiințare de la CFR Călători, prin care compania îi anunță pe refugiații ucraineni că trenurile CFR, la clasa a doua, oferă gratuitate pe teritoriul României, pentru persoanele care vin din Ucraina.

Just left Ukraine to Romania. Huge queues of 6+ hours in snow and wind, caused by Ukraine border checks. On the Ro side: food, hot drinks, free buses, help, volunteers, arranging of rooms. Free travel on Ro trains. Textbook case of a civilised and humane approach to refugees. pic.twitter.com/ZzJGag6Irh

— Shaun Walker (@shaunwalker7) March 8, 2022
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: