Setari Cookie-uri

Ajută și tu o mămică bolnavă de cancer! O rochiță făcută din mâinile ei reprezintă o rază de speranță

Când viața te pune la pământ ai nevoie de o inimă puternică pentru a putea privi în continuare prezentul în culori vii. Acesta este și cazul Ancăi Petronela, o mămică diagnosticată cu cancer stadiul 4 a cărei dorință de neclintit de a trăi este transpusă într-o pasiune ce o ajută să vadă viața în alte nuanțe. Ea tricotează cu mult drag lucruri pentru fetițe, iar banii obținuți reprezintă pentru mămica luptătoare un ajutor financiar util în lupta cu boala.

O poveste greu de transpus în cuvinte, o lecție de viață, de curaj, de determinare și mai presus de toate, o lecție despre dragostea unei mame de a lupta oricât și oricum pentru a rămâne în viață, de a fi alături de cele două fetițe ale sale.

Anca Petronela este o mămică frumoasă, un suflet de luptătoare, un om care poate transforma o încercare grea a vieții sale într-o poveste croșetată la propriu din fir roz și mov.

Anca are 44 de ani și a fost diagnosticată în 2021 cu cancer la sân în stadiul 4 invaziv neoperabil, cu metastaze la plămâni, pleură, oase și ganglioni. Ea urmează chimioterapia, un tratament extrem de puternic și agresiv, care a pus-o la pat de câteva ori.

Cu toate acestea, Anca a avut puterea de a vedea din toată această întâmplare o rază de speranță și, în timp ce stătea imobilizată la pat din cauza chimioterapiei care i-a afectat organismul, a început să tricoteze. Inițial, ea le-a făcut diverse lucrușoare celor două fetițe ale ei, iar apoi a început să își distribuie creațiile pe pagina sa de Facebook.

Citește și:

Mămica luptătoare face singură sarafane pentru fetițe, bentițe, atât pentru mămici, cât și pentru fetițe, păturici, căciulițe și botoșei pentru bebeluși, coșuri pentru aranjamentul ouălelor de Paște și multe altele.

Sursă foto: https://www.facebook.com/anca.iliescu.5

Croșetatul o ajută pe Anca financiar, dar și psihic, pentru că îi oferă posibilitatea de a se concentra și pe alte lucruri înafară de boala sa. Ea folosește culorii vii, atât de vesele și optimiste, încât cu greu ai crede că se confruntă cu o grea încercare a vieții.

Pentru a vedea ce lucruri frumoase face din propriile mâini o mămică luptătoare, vă invit să intrați pe pagina ei de Facebook. Orice comandă este binevenită și sunt sigură că vă va aduce un strop de culoare în casă, dar și în suflet.

Citește și:

Multă sănătate, Anca!

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.