Setari Cookie-uri

Advertorial Duminică, 22 mai, în ultima zi a celui mai mare târg de carte online - elefantFest

Duminică, 22 mai, în ultima zi a celui mai mare târg de carte online - elefantFest – apreciați autori de literatură pentru copii precum Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alec Blenche, Ioana Nicolaie, Oana Moraru și nu doar ei, dau întâlnire online celor mai mici dintre cititori. La elefantFest Kids vor avea loc 11 lansări de carte și evenimente dedicate copiilor și părinților.

Ziua va fi deschisă de Ioana Chicet Macoveiciuc, cu noua sa carte Eric merge la doctor. Povestea este creată special pentru copiii de 2-4 ani, iar cartea le explică într-un limbaj amuzant, blând, dar corect și științific, ce se întâmplă când se îmbolnăvesc, cum intră un virus în corpul lor, ce se întâmplă la doctor.

În calendarul lansărilor urmează volumul lui Alec Blenche, Sunt un elf, o poveste fascinantă despre prietenii pe care îi pot găsi cei mici în cărți. La prânz, Ioana Nicolaie povestește într-un dialog cu Oana Purice, despre Salvarea lui Onux, noua sa carte în care acțiunea are loc pe Icsa, o planetă aparte din sistemul solar, în forma literei X.

“Cărțile pentru copii reprezintă aproximativ 30% din vânzările totale de carte din România. În ultimii ani, am observat o tendință puternică de creștere a preferinței părinților pentru autorii români cu care rezonează poate mai mult și care abordează în cărțile lor subiecte mai actuale, mai ancorate în contemporan. De asemenea cele mai frumoase enciclopedii și atlase publicate în străinătate sunt traduse și tipărite în condiții grafice excelente”, spune Adrian Dinu, Director Carte elefant.ro.

elefantFest a debutat luni, 16 mai și se va încheia duminică, 22 mai. Franța este țara invitată la această a cncea ediție a târgului și cititorii sunt așteptați să descopere ultimele noutăți literare, fie la standul dedicat autorilor francezi, fie la standurile editurilor participante unde pot găsi atât căți cu autograf, dar și prețuri speciale la cele mai multe dintre volume.

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.