Setari Cookie-uri

Ponturi de la veterinar atunci când călătorești cu animalul de companie

Când e vorba de vacanță mai mai că dărâmăm munți pentru a fi cât mai departe de muncă și grijile de acasă. Însă dacă e cât de cât ușor când mergi cu familia, pe cont propriu sau cu prietenii, e de două ori mai stresant atunci când dorești să iei și animalul de companie cu tine.

Ți-e oarecum să-l lași acasă cu altcineva deoarece îți va fi dor de el, dar devii și stresat la gândul că îl vei lua cu tine și va trebui să iei în considerare zeci de situații problematice. Totuși, în cazul în care ții prea mult la animăluțul tău pentru a te despărți fie și doar pentru câteva zile de el, ar fi bine să afli despre câteva ponturi de la veterinar, pentru o călătorie reușită.

Iată ce recomandă specialistul în îngrijirea animalelor atunci când mergi în călătorie cu prietenul necuvântător. Dacă te pregătești înainte de vacanță referitor la călătoria cu animalul de companie, atunci experiența va fi una pozitivă și nu vei avea parte de întâmplări neplăcute.

Confort oferit de o cușcă de călătorie

Se poate să dorești să-i lași cât mai mult spațiu de mișcare câinelului sau pisicii tale în drumurile lungi cu mașina. Însă veterinarul recomandă să-i pregătești o cușcă de călătorie pe măsurile lui în care acesta să aibă propriul spațiu în care să se simtă în siguranță. Este mai bine așa decât să umble nestingherit pe banchetă și să i se facă rău de mișcare sau să deranjeze pe cel care conduce și să îi distragă atenția de la drum.

Citește și:

Folosește un calmant pentru relaxarea companionului tău necuvântător

Indiferent cât de multe drumuri cu mașina a făcut sau cât de cuminte este la modul general, animalul de companie poate deveni anxios la drumuri mai lungi. Nerăbdarea și teama nu sunt specifice doar copiilor sau adulților. Ci se aplică și în cazul animalelor. Pe lângă hrănirea mai puțin consistentă decât de obicei pentru a preveni diareea sau răul de mașină, veterinarul mai recomandă și uleiul de CBD(canabidiol).

CBD-ul poate calma animalul de companie mai ales dacă acesta suferă de obicei de anxietate de călătorie. Nu trebuie să ne gândim însă că acest ulei îl va extazia pe cățel. Din contra, îl va ajuta să se calmeze și chiar să stea liniștit sau chiar să doarmă pe majoritatea duratei excursiei cu mașina. Uleiul de CBD este extras din planta de cânepă și nu din semințe precum este canabisul și este demonstrat a avea beneficii medicinale și terapeutice în mai multe arii.

Citește și:

Asigură-te că ai la tine toate actele necesare de călătorie ale animalului de companie

Dacă se merge într-o călătorie mai lungă, să zicem chiar în afara țării, vei avea nevoie de actele potrivite de trecere ale animăluțului. Certificatul de sănătate, pașaportul european, vaccinul împotriva rabiei și microcipul sunt considerente de care trebuie ținut cont din punct de vedere legal atunci când se iese din țară cu animalul de companie.

Cazare prietenoasă cu animalele de companie

Foarte ușor vei găsi cazare pentru tine și familia sau prietenii tăi. Dar nu se aplică același lucru la animale. Există tipuri și tipuri de cazare. Unele acceptă animale de companie, altele nu. Așa că o documentare amănunțită efectuată în prealabil și o rezervare la o unitate de cazare prietenoasă cu animalele de companie te poate scăpa de timp pierdut aiurea și o bătaie de cap în plus.

Citește și:

Știind despre aceste ponturi și informații practice, cu siguranță excursia ta cu cel mai bun prieten necuvântător va fi una reușită.

foto Pexels.com

Vizionare placuta


Kudika
31 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.