Paul Surugiu este cunoscut de o țară întreagă, iar numele său scenic, Fuego, a fost ales acum mai bine de 20 de ani. În 1998, artistul pășea pentru prima dată pe o scenă, iar de atunci el a știut că aceasta este direcția pe care vrea să o urmeze în viață.
Paul Surugiu a vorbit despre momentul în care și-a ales numele de scenă, dar și cine l-a ajutat să ia aceste decizii, de la începutul carierei sale.
Indiferent de numele cu care se prezintă în fața publicului său, cert este că artistul este extrem de iubit și apreciat de sute de oameni. Paul Surugiu a mărturisit că faima nu l-a schimbat și că în toți acești ani de carieră el a rămas aceeași persoană care se bucură frumos de viață.
„Eu nu sunt vreun personaj pe scenă și un altul în viața de zi cu zi! Nu mă transform, nu joc vreun rol și nu am vreo mască. Adică așa cum sunt acasă, așa sunt și pe scenă sau la televiziune. Firește că atunci când ești în spațiul public există un anume respect față de cel din fața ta, dar nu-mi cenzurez trăirile în vreun fel anume, nu mă dedublez și nici nu încerc să fiu ce nu sunt”, a mai spus artistul.
Spune-ti parerea!