Denis Roabeș s-a logodit în mare secret cu aleasa inimii lui, Bianca, după o relație de 5 ani.
Denis Roabeș, solistul de la THE MOTANS, și-a găsit sufletul pereche și a făcut primul pas către o viață în doi. Artistul și-a cerut iubita de soție, iar momentul a fost unul emoționant penru amândoi îndrăgostiții.
Într-un interviu recent, Denis Roabeș a povestit cum a decurs cererea în căsătorie și cât de fericit este că a făcut acest pas. Artistul păstrează discreția cu privire la viața sa sentimentală, însă a oferit câteva detalii despre Bianca, femeia care îi va deveni curând soție.
”A fost ceva spontan, ceva stupido-romantico-funny, în stilul meu… Dar a fost pe cât se poate de sincer și cu tot sufletul din ambele părți. Mă bucur foarte mult că am făcut acest pas important în viețile noastre”, a spus The Motans pentru Viva.ro.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Denis Roabeș, solistul trupei The Motans, a devenit tată pentru a doua oară
- THE MOTANS LANSEAZĂ VERSUS (LIVE), O REÎNTÂLNIRE CU UNA DINTRE CELE MAI PERSONALE PIESE DIN REPERTORIU
- Zodier și The Motans lansează Telefonul o poveste sinceră despre iubire, despărțire și regrete
Denis Roabeș și Bianca sunt împreună de 5 ani, iar relația lor avansează frumos, în direcția pe care amândoi și-o doresc. Cei doi s-au cunoscut la un concert THE MOTANS și a fost dragoste la prima vedere. Artistul a recunoscut că iubita lui, Bianca, este o sursă de inspirație infinită pentru piesele sale și că a scris multe melodii de succes cu gândul la ea.
”Bianca este o sursă infinită de inspirație și dragoste pentru mine, și da, datorită ei s-au născut mai multe piese marca The Motans. Nu pot să zic care piese anume, prefer să păstrez în secret acest aspect.”, a mai spus Denis Roabeș.