Setari Cookie-uri

Andra, copilărie atipică dar fericită. Cum se înțelege îndrăgita artistă cu frații ei?

Andra este o familistă convinsă și își iubește enorm frații. Cu toate că a muncit de mică pentru a avea succesul muzical din prezent, artista a avut parte de o copilărie fericită, înconjurată de dragostea fraților ei.

Andra este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, și nu doar pentru muzica pe care o cântă, ci și pentru familia frumoasă pe care a creat-o. Artista este o familistă convinsă și nimic nu este mai important pentru ea decât să fie lângă cei dragi.

Andra mai are 3 frați, iar împreună au avut o copilărie frumoasă, în care amintirile de atunci sunt păstrate vii în sufletul artistei, chiar dacă ea și frații ei locuiesc în orașe diferite. Vedeta a povestit cum, deși a muncit de mică pentru visul ei și a fost prezentă la multe festivaluri de muzică și spectacole, copilăria sa a fost una frumoasă, în care s-a simțit iubită și protejată de frații ei.

‘’A fost în primul rând alegerea mea să studiez muzica, iar părinților le mulțumesc că m-au sprijinit și mi-au permis să îmi urmez visul. Copilăria mea nu a fost una clasică, dar a fost foarte fericită. Am avut, de mică, multe concerte, dar și multe satisfacții. Acasă am fost răsfățată de frații mei și m-am simțit mereu foarte iubită’’, a declarat Andra, pentru VIVA!

Citește și:

Andra se vede cu toți frații de sărbători

Sărbătorile au o mare însemnătate pentru artistă. pentru că atunci sunt momentele în care se adună cu toți frații ei la masă. Mereu se ajută între ei, iar față de surorile sale, Aura și Diana, nu păstrează niciun secret.

‘’Am două surori și un frate și îi iubesc pe toți foarte mult. Când eram copii, ne tachinam, ne certam, dar recunosc că eram răsfățata familiei, că mă protejau și mă menajau mult. Să fiu mezina a fost deci un mare răsfăț, m-am bucurat mult de atenția lor și de mai puține responsabilități în casă. Cu fiecare dintre ei am o relație unică.

Cu Diana și cu Aura m-am înțeles bine, ca fetele, aș putea spune, nu avem secrete și ne ajutăm una pe cealaltă la nevoie, iar cu Săndel, de asemenea, mă înțeleg bine și avem în comun și muzica. Mi-a făcut mare plăcere să cânt cu el și cu soția lui, Aurora’’, a mai mărturisit artista.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
7 Septembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.