Este vorba despre cea în care s-a luptat cu depresia și în care se comporta de parcă nu i s-ar fi întâmplat nimic, dar numai ea știe ce se afla în sufletul ei. Acum, și-a găsit curajul să aducă în discuție acest subiect și a explicat cu lux de amănunte cum au stat lucrurile.

Oana Lis a dus o luptă grea cu depresia

Ultimele luni din viața Oanei Lis au fost unele care au pus-o la grele încercări, iar totul a început din momentul în care partenerul ei de viață a început să aibă probleme de sănătate serioase. Problemele s-au agravat, chiar după ce fostul edil al Capitalei s-a îmbolnăvit de coronavirus, iar partenera sa de viață a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru starea de bine a soțului ei. Au fost multe sacrificii la mijloc, iar acesta a reprezentat un șoc pentru cei care, ani de-a rândul, au acuzat-o că stă cu Viorel Lis doar din interes.

Perioada pe care o traversează acum este una extrem de grea pentru ei, dar mai ales pentru Viorel Lis căruia îi este aproape imposibil să stea numai în casă, având în vedere că înainte de a se îmbolnăvi era o persoană foarte activă. Vedeta încearcă să stea mult alături de el, să îl înveselească arătându-i poze din trecut și să îl ajute cumva să iasă din starea respectivă. Crede că este important pentru el să uite, chiar dacă pentru puțin timp, de problemele pe care le are. Crede că viața este o luptă, iar ea preferă să dea din coate până la final.

Citeste continuarea 9am.ro

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: