Ziua Internaţională a Cafelei - ocazia perfectă de a bea o cafea aromată alături de cei dragi!

Ziua Internaţională a Cafelei este marcată de către Asociația Română a Cafelei - ARC și în acest an, pe 1 octombrie, printr-o invitație adresată tuturor iubitorilor acestei băuturi de a savura cafeaua preferată, alături de cei dragi.

După apă, cafeaua este cea mai populară băutură la nivel mondial, peste 400 de miliarde de cești fiind consumate în fiecare an¹. Experiența plăcută a consumului de cafea joacă un rol cheie în multe culturi din întreaga lume, oferind o ocazie pentru prieteni, familie și colegi de a socializa.

Arborele de cafea crește în aproximativ optzeci de țări din America Centrală și de Sud, Caraibe, Africa și Asia. Brazilia este cea mai mare țară exportatoare de cafea, dar Vietnamul și-a triplat exporturile între 1995 și 1999 și a devenit un important producător de boabe Robusta. Indonezia este al treilea cel mai mare exportator și cel mai mare producător de cafea Arabica spălată2.

Cafeaua poate fi preparată în diferite moduri3:

Cafeaua la filtru se obține prin introducerea cafelei fin măcinate într-un filtru de hârtie sau un filtru reutilizabil în formă de con. Apoi se toarnă apă aproape clocotită deasupra. Băutura se filtrează prin filtrul respectiv într-un vas sau o cană și este gata de băut. Zațul de cafea rămâne în con. În zilele noastre, acest mod de preparare se face mai ales cu ajutorul filtrelor de cafea electrice.

Retail jobs

Cafetiera cu piston sau presa franceză constă în utilizarea de cafea măcinată grosier, pusă într-un recipient în care se adaugă apă fierbinte. Băutura se amestecă și se lasă la infuzat timp de trei până la cinci minute. Apoi, pistonul este împins în jos pentru a separa zațul de cafea de infuzia de cafea.

Espressoarele forțează apa fierbinte sub presiune prin cafeaua foarte fin măcinată și compactată sau prin capsula de cafea în ceștile de dedesubt. Această metodă permite extragerea unei arome intense, cu cantități reduse de apă. De asemenea, cafeaua espresso are de obicei un strat superior de cremă, care este o spumă fină și cremoasă.

Cafeaua instant se prepară prin mixarea acesteia cu două linguri de apă și puțin zahăr, până formează o spumă consistentă, fiind completată apoi cu apă caldă sau rece, după gust. Specialitățile dedicate timpului călduros pot fi completate cu lapte rece și cuburi de gheață.

Cafeaua suedeză/scandinavă, după cum sugerează și numele, este folosită în Suedia, precum și în alte părți ale regiunii nordice, cum ar fi Finlanda. Se prepară prin fierberea cafelei măcinate în apă și servirea ei, adesea fără filtrare. Aceasta tinde să fie foarte puternică. Cafeaua este adesea păstrată caldă pentru a fi consumată pe parcursul zilei.

Cafeaua turcească se prepară într-un ibric, un mic vas de cupru cu un mâner lung. Două lingurițe de cafea măcinată fin plus una de zahăr se adaugă la o cană de apă și amestecul se aduce la fierbere. Ibricul se ia de pe foc când ajunge la punctul de fierbere, de obicei de trei ori. Apoi se toarnă și se bea. Uneori se adaugă o sămânță de cardamom pentru aromă.

1 https://www.coffeeandhealth.org/all-about-coffee/coffee-society/

2https://www.coffeeandhealth.org/about-coffee-caffeine

3 https://www.coffeeandhealth.org/coffee-and-caffeine/different-drinks

Cafeaua poate fi apoi adaptată în funcție de gusturile individuale, de exemplu prin adăugarea de lapte și zahăr, lapte spumat, siropuri aromatizante, condimente etc.

Pentru a afla mai multe informații și studii despre beneficiile pentru sănătate a consumului moderat de cafea vizitați: www.desprecafea.info; www.coffeeandhealth.org.

Pentru a vă alătura comunității iubitorilor de cafea, urmăriți paginile de Social Media: https://www.facebook.com/desprecafea.info/ și https://www.instagram.com/desprecafea/

Vizionare placuta


Kudika
3 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri