Simona Halep pare din ce în ce mai bine, după ce a divorțat de Toni Iuruc și chiar a acordat un interviu prin intermediul căruia a transmis un mesaj extrem de important.
Tenismena nu a trecut prin cea mai bună perioadă din viața sa, dar nu uitat să își păstreze zâmbetul pe buze.
Ce a spus Simona Halep în cadrul interviului
Simona Halep și Toni Iuruc au decis să își unească destinele în urmă cu un, iar toamna aceasta ar fi trebuit să pășească împreună în fața altarului, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Aceștia au considerat că este mult mai bine și mai sănătos pentru fiecare dintre ei să o ia pe drumuri diferite, fără să dea de bănuit înainte că acest lucru urma să se întâmple. Nimeni nu credea că nu mai funcționa căsnicia lor și de aceea a fost un șoc pentru toată lumea momentul în care au decis să divorțeze la notar.
Spre deoebire de alte separări din lumea mondenă, a lor a fost una pașnică și de comun acord. Foștii soți au refuzat să ofere prea multe detalii despre cele petrecute între ei, neștiindu-se nici acum clar de ce au ales să se despartă, cu puțin timp înainte de cununia religioasă. Niciunul dintre aceștia nu a părut să fie atât de afectat de situație și fiecare și-a văzut de viața lui, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Simona Halep, apariție de neuitat în Loja Regală de la Wimbledon
- Simona Halep, mesaj emoționant după retragerea din tenis: A venit timpul să mă apropii mai mult de mine...
- Simona Halep și-a încheiat oficial cariera! Clujul a trăit seara care va rămâne în istoria sportului românesc
Citește continuarea pe 9am.ro