Marian Drăgulescu a oferit o primă reacție, după ce fiul său a renunțat la gimnastică și s-a axat pe muzică.
Marian Drăgulescu are doi copii din prima căsnicie, pe Beatrice și Riichard, cu care se înțelege de minune. Sportivul își încurajează copiii să facă doar ce le place, atâta timp cât sunt serioși și disciplinați.
Recent, el a vorbit despre hobby-urile pe care Richard și Beatrice le au, dar și cum a acceptat faptul că niciunul dintre ei nu va practica gimnastica.
„Cântă la chitară, cu voce, se descurcă de minune. A participat la niște serbări, concerte la Reșița, Baia Mare și-n zonă. O să-l aduc aici. El a început să studieze chitara de un an de zile. Deocamdată trebuie să fie pregătit pentru ce se întâmplă în București.
I-am spus că sunt o grămadă de show-uri aici, îl voi îndruma să participe la emisiuni de talente. Deja a fost la spectacole cu foarte multe persoane, în Reșița a cântat pe scenă, în centru, unde au venit foarte mulți oameni. Eu nu am voce, din punctul acesta de vedere o moștenește pe maică-sa, care a făcut școala de muzică”, a mărturisit Marian Drăgulescu, pentru PlayTech.ro.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Organizatorul marșului Colectiv, amendat cu 3.000 lei: Orice faptă bună e răsplătită pe măsură. Ce a răspuns Jandarmeria Română?
- Reacția Biancăi, după ce Marian Grozavu a fost învins în ring de ispita Mattia. Cum s-a desfășurat gala RXF
- Video: Anamaria Gavrilă, scandal în Piața Universității: a râs de defectul lui Marian Ceaușescu și a stârnit revoltă online
În ceea ce o privește pe fiica sa, Marian Drăgulescu a mărturisit că este pasionată de pictură și a avut chiar o expoziție cu lucrările sale.
„Fata e nevoită să poarte aparatul auditiv toată viața. A făcut operație să poată auzi. E mai mare cu doi ani, ea pictează, a avut și ea o expoziție. Portrete nu face. Noi îi încurajăm să facă ceea ce le place, doar să fie serioși”, a mai adăugat fostul campion.