Aproape că nu există român care să nu fi auzit vreodată de Nea Mărin sau care să nu fi urmărit una dintre edițiile emisiunii sale, „Poftiți la noi!”. Coregraful este foarte îndrăgit de oamenii care au devenit fanii emisiunii respective, dar foarte puțini știu despre el că a ajuns deja la vârsta de pensionare și că deja și-a depus dosarul, lucru despre care a vorbit chiar nepotul său, fostul partener de viață al lui Theo Rose.

Alex Leonte a avut numai cuvinte de apreciere pentru unchiul lui pe care îl iubește o țară întreagă. Acesta a început prin a aduce în atenția oamenilor faptul că, teoretic, Marin Barbu se pensionează, doar că practic va continua să muncească, deoarece iubește ceea ce face și sigur nu va renunța atât de ușor la proiectele sale, deși are deja 65 de ani, iar unii zic că ar trebui să se liniștească în anii care urmează. Nerpotul lui îl apreciază pentru toată munca depusă, pentru pasiunea pe care o pune în toate acțiunile sale și pentru tot ceea ce a reușit să facă în viață, el fiind omul de la care a avut multe lucruri de învățat.

Citește continuarea pe 9news.ro.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: