Victoraș Micula este fiul afaceristului Viorel Micula, acționarul companiei Tutti Frutti. Tânărul, care a ieșit de nenumărate ori în evidență prin aroganțele sale, a fost surprins în timp ce consuma o băutură carbogazoasă, alta decât cea creată de tatăl și unchiul său.

Internauții l-au întrebat de ce nu consumă sucul care provine din afacerea familiei sale, iar răspunsul lui Victoraș Micula nu a întârziat să apară. În stilul caracteristic, acesta i-a surprins pe internauți cu felul său de a vedea lucrurile. Cu sinceritate, el a mărturisit că nu îi plac produsele sale și că acestea au fost făcute pentru a face bani de pe urma celor care aleg să le consume.

„Niciun dealer nu își consumă produsele. Nici eu nu beau produsele mele. Nu îmi plac. Eu vi le-am dat vouă, să fac bani, doar nu-s prost să le consum, nu?!”, a fost replica tânărului, într-un video de pe TikTok.

Victoraș Micula, cercetat pentru numeroase infracțiuni

Victoraș Micula este cercetat pentru 18 infracțiuni de nerespectare a prevederilor ce țin de folosirea armelor și munițiilor, precum și a 13 infracțiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În anul 2021, fiul moștenitor al imperiului Tutti Frutti a tras cu o pușcă de tip Kalashnikov, pe un pod din Oradea. Mai mult, el a fost văzut cum se plimba cu pușca pe umăr, în centrul orașului.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: